Topul Județean al Firmelor, ediția a XXVII-a, are loc la data de 29 octombrie, la Hotel Metropolis.
Evenimentul asigură recunoașterea publică a meritelor companiilor care s-au evidențiat din punct de vedere al rezultatelor economico-financiare înregistrate pe parcursul anului calendaristic trecut.
„Încurajarea mediului economic spre dezvoltarea sustenabilă este una dintre prioritățile noastre și, de aceea, începând cu anul 1993 organizăm anual „Topul Firmelor”, clasamentul companiilor, funcție de rezultatele obținute în anul anterior și evenimentul public de evidențiere publică a acestor companii”, informează organizatorii.
Anul 2015 marchează 25 de ani de existență a Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud – ani de eforturi susținute pentru a contribui activ la dezvoltarea durabilă a economiei locale și pentru a promova un mediu economic flexibil, creativ și inovativ. În acest context, „Topul Firmelor 2015”, se desfășoară sub motto-ul „Schimbare – Inovare – Excelență”, într-o abordare diferită, rezultată din necesitatea adaptării la schimbările economice, tehnologce și comportamentale.
Sunt promvare companiile Top 10 din fiecare domeniu de activitate – „firme de top”, care susțin proactiv dezvoltarea județului și creșterea bunăstării comunităților în care sunt localizate.
„Catalogul Firmelor de Top 2015 este unul menit, prin bogăția informației, să se constituie într-un real instrument de marketing. Sunt incluse companiile clasate pe locurile 1 – 10, funcție de categorie și obiect de activitate.
Catalogul este bilingv, realizat in format print, CD si App si va fi lansat in data de 29 octombrie 2015”, mai adaugă organizatorii.
Printre invitatii de marcă sunt artilti precum: Duo Kashmir, Ligia & Band și Julie Mayaya.
„Metodologia de realizare a clasamentului „Topul Firmelor” este unitara la nivel național și are la bază date furnizate de către operatorii economici”, informează, totodată organizatorii.
Criteriile utilizate la realizarea clasamentului sunt: cifra de afaceri, profitul, rata profitului, eficiența utilizării resurselor umane, eficiența utlizării capitalului angajat, ele fiind calculate automat în baza datelor de bilanț.
Clasamentul se realizează pe șase domenii mari de activitate: Cercetare – Dezvoltare și High Tech ; Industrie ;Agricultură, Silvicultură și Pescuit ; Construcții ; Servicii ;Comerț, Turism.
Rezultatele clasamentului sunt publicate în „Catalogul Firmelor de Top 2015”, disponibil începând cu 30 octombrie 2015.