Cel mai activ parlamentar bistriţean se dovedeşte a fi deputatul democrat-liberal Ioan Oltean, care ocupă locul 4 în clasamentul activităţii parlamentare la nivelul Camerei Deputaţilor şi locul 5 în clasamentul general cumulat pe ambele camere ale Parlamentului României. În Senat, cel mai bine clasat dintre aleşii bistriţeni este social-democratul Ioan Deneş, el ocupând locul 41.

 

Deputatul Andreea Paul a lansat cea de-a doua ediţie a „Raportului cu privire la activismul parlamentar în mandatul actual” la încheierea celor trei sesiuni parlamentare de la inaugurarea prezentei legislaturi. Prima ediţie a fost elaborată în decembrie 2013 şi conţinea clasamentele grupurilor parlamentare şi ale parlamentarilor în funcţie de activitatea desfăşurată.

Potrivit raportului, cele 65 de femei sunt cu 40% mai active decât cei 509 bărbaţi din Parlamentul României. Totodată, cei 170 de senatori sunt cu 2,3% mai activi decât cei 404 deputaţi, iar cel mai „harnic” grup parlamentar s-a dovedit a fi PDL.

Indicele activităţii parlamentare (IAP) reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare şi activism politic a aleşilor poporului în activităţile curente ale forului legislativ al României. În urma centralizării datelor statistice cantitative privind activitatea parlamentară de la inaugurarea prezentei legislaturi (22 decembrie 2012) şi până la 11 iulie 2014, deci în cele 3 sesiuni parlamentare, au fost obţinuţi o serie de indici, atât la nivel individual pentru fiecare parlamentar, cât şi la nivelul grupurilor parlamentare.

IAP reprezintă o medie ponderată a principalelor activităţi parlamentare calculat după cum urmează: iniţiative legislative (30%), luări de cuvânt (25%), declaraţii politice (20%), întrebări şi interpelări (15%), moţiuni (10%).

 

Ioan Oltean, cel mai harnic parlamentar bistriţean, între primii 5 şi la nivel naţional

Printre cei mai harnici parlamentari se regăseşte şi un bistriţean. Este vorba de deputatul Ioan Oltean (PDL), care în clasamentul activităţii parlamentare întocmit la nivelul Camerei Deputaţilor ocupă locul 4 din cei 407 deputaţi, cu un indice IAP de 135,3.

Potrivit raportului, în această sesiune parlamentară Ioan Oltean are la activ 11 iniţiative legislative din totalul de 20 cât are de la începutul acestui mandat, a luat cuvântul de 488 de ori (din totalul de 601 de la început de mandat) şi a făcut 42 de declaraţii politice (70 – de la începutul acestui mandat). De asemenea, deputatul bistriţean a semnat 7 moţiuni în această sesiune şi a adresat 6 întrebări şi interpelări din totalul de 21.

În clasamentul cumulat pe ambele camere, Ioan Oltean ocupă locul 5, cu o valoare IAP de 194.

Iată care este topul primilor 10 parlamentari după valoarea IAP:

1. Valeriu Ştefan Zgonea (deputat PSD) – 1020;

2. Tudor Ciuhodaru (deputat PP-DD) – 350,25;

3. Viorel Hrebenciuc (deputat PSD) – 325,55;

4. Dumitru Oprea (senator PDL) – 270,9;

5. Ioan Oltean (deputat PDL) – 194;

6. Cristiana-Irina Anghel (senator PC) – 142,6;

7. Florin – Costin Pâslaru (deputat PSD) – 132,05;

8. Miron Tudor Mitrea (deputat PSD) – 131,8;

9. Marian Neacşu (deputat PSD) – 129,7;

10. Puiu Haşotti (senator PNL) – 103,45.

 

Dolha, locul 126

În prima treime a clasamentului activităţii parlamentare la nivelul Camerei Deputaţilor se află şi deputatul liberal Stelian Dolha, el ocupând locul 126, cu un indice de 14,65.

În această sesiune parlamentară, Stelian Dolha are la activ 22 de iniţiative legislative dintr-un total de 37 acumulate de la început de mandat, a luat cuvântul de 21 de ori (dintr-un total de 35) şi a făcut 11 declaraţii politice (17 în total de la începutul mandatului). De asemenea, a adresat 4 interpelări/întrebări, însă nu a semnat nicio moţiune până la final de sesiune parlamentară.

 

Suciu e şi el în primii 200 deputaţi

Pe deputatul social-democrat Daniel Suciu îl regăsim în a doua treime a clasamentului întocmit la nivelul Camerei Deputaţilor, el ocupând locul 185 cu un indice de 10,45.

Potrivit raportului, alesul bistriţean are la activ în această sesiune parlamentară 25 de iniţiative legislative dintr-un total de 43 de la început de mandat, a luat cuvântul de 8 ori de la tribuna Parlamentului din totalul de 33 şi a făcut 4 declaraţii politice (28 de la început de mandat). Daniel Suciu are doar o singură interpelare/întrebare din totalul de 4 şi nu a semnat nicio moţiune.

 

Doina Pană, ministru şi deputat

Deputatul PSD Adriana Doina Pană ocupă în prezent funcţia de ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, după ce o bună perioadă de timp de la constituirea noului guvern USL a ocupat funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social. Drept urmare nu se poate lăuda cu activitate parlamentară prodigioasă. Astfel, cu un indice în valoare de 4,95, Doina Pană ocupă locul 323 din cei 407 deputaţi monitorizaţi.

Potrivit raportului, în această sesiune parlamentară, Doina Pană are la activ 8 iniţiative legislative (11 în total de la începutul mandatului), a luat cuvântul de 7 ori (8 în total) şi a făcut 4 declaraţii politice. Nu are nicio interpelare/întrebare şi nicio moţiune.

 

Deneş, locul 42 la Senat

În clasamentul Senatului, Ioan Deneş (PSD) ocupă locul 42 cu un indice de 18,25.

Potrivit raportului, senatorul social-democrat are la activ, în această sesiune parlamentară, 13 iniţiative legislative (36 în total de la început de mandat), a luat cuvântul de 41 de ori (dintr-un total de 63) şi a făcut 4 declaraţii politice (9 în total). De asemenea, el a adresat 22 de întrebări/interpelări (în total 30), dar nu a semnat nicio moţiune.

 

Dobra face şi el ce poate

Cu un indice de 13,15, pe locul 61 se situează senatorul liberal Dorin Dobra. Acesta are la activ în această sesiune parlamentară 12 iniţiative legislative dintr-un total de 21 acumulate de la început de mandat, a luat cuvântul de 33 de ori (61 în total) şi a făcut 2 declaraţii politice. Totodată a adresat 6 întrebări/interpelări (8 în total), dar nu a semnat nicio moţiune.

 

Florian, pe la coada clasamentului

Pe locul 129 în clasamentul întocmit la nivelul Camerei Superioare a Parlamentului României se situează senatorul democrat-liberal Cristian Florian. Acesta are la activ 5 iniţiative legislative (14 în total), a luat cuvântul de 8 ori (19 în total) şi a făcut 7 declaraţii politice (13 în total). De asemenea, senatorul bistriţean a adresat 3 întrebări/interpelări (4 în total), dar nu a semnat nicio moţiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.