Astăzi a avut loc o acțiune pe raza comunei Tiha-Bârgăului, pe linia controlului circulației și provenienței materialului lemnos.
Cu ocazia controlului efectuat , au fost depistați în flagrant doi tineri din Tiha-Bârgăului, cu vârste între 25 , respectiv 33 de ani, în timp ce tăiau un arbore de molid, nemarcat.
Celor doi li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”.