Home Societate Tineri prinși după ce au condus fără permis auto

Tineri prinși după ce au condus fără permis auto

Poliţiştii au depistat, pe raza localităţii Floreşti, trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani, toţi din localitate, în timp ce conduceau autovehicule, fără a poseda permise de conducere.

„Faţă de cei trei tineri cercetările sunt continuate , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, informează IPJ BN.

Totodată, pe raza localităţii Romuli, a fost identificat în flagrant un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, mai adaugă IPJ BN.

De asemenea, pe raza localităţii Cepari a fost depistat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulaţie. Faţă de acesta cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat ”.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version