Stâlpii și gardurile nu sunt spații pentru afișarea reclamelor, iar publicitatea trebuie făcută în condițiile legii, avertizează Poliția Locală Bistrița.
Patru tineri, între care un minor, toți cu domiciliul în localitatea Văratec, județul Suceava, au fost depistați lipind afișe publicitare pe stâlpii de iluminat public stradal.
„Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale cu amenzi ce cumulează un total de 1.550 lei.
Pe această cale, dorim să atenționăm atât persoanele ce lipesc astfel de afişe cât şi societățile comerciale sau organizatorii de evenimente, că pentru astfel de activităţi există spaţii special amenajate de către municipalitate unde pot amplasa afișele publicitare, bineînțeles în baza unor autorizații eliberate de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Bistrița.
În caz contrar, sancțiunea pentru vandalizarea domeniului public prin lipirea de afișe publicitare poate ajunge până la suma de 500 lei pentru persoane fizice sau 1.500 lei pentru persoane juridice”, transmite sursa citată.