Activitate culturală, sportivă şi recreaţională importată din Austria, în vremea când Transilvania se afla sub stăpânirea de la Viena, turismul a devenit o ocupație tradiţională şi în zona Bistriței și Năsăudului.
Vizitarea izvoarelor cu ape minerale de pe Valea Someşului Superior, cunoaşterea Munţilor Rodnei, Călimani, Bârgăului, a florei și faunei din acești munți, dar şi răspândirea informaţiilor descoperite astfel a fost scopul asumat de prima asociaţie de turism înființată după modelul german.
Siebenburgischer Karpaten Verein, în varianta originală, sau SKV, în formulă prescurtată – a fost organizaţia înfiinţată de şaşii ardeleni în 1880, la Sibiu și la care au aderat foarte mulţi intelectuali români. Această organizație a generat o puzderie de secţii locale.
În limba română SKV era tradusă ca fiind Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor iar primele filiale au luat naștere la Bistriţa şi Reghin. Apoi, în actualul judeţ Bistriţa-Năsăud s-au înființat încă două secţii SKV, în anul 1882, la Năsăud şi Rodna. În 1883 cele trei nuclee s-au unit în secţia Bistriţa-Năsăud-Rodna, iar membrii săi şi-au aliniat obiectivele la scopul general al asociaţiei centrale. Acestea derivau din scopul definit prin statut şi anume :„ de a face accesibili Carpaţii Transilvaniei şi ţinuturile învecinate, de a-i cerceta din punct de vedere ştiinţific, de a-i descrie şi de a răspândi rezultatele astfel obţinute, de a facilita accesul în diferite locuri interesante de aici, în special de a intensifica şi a răspândi interesul pentru aceşti munţi”.
În perioada în care SKV a funcţionat, din 1880 până în 1945 – Filiala SKV Bistriţa-Năsăud-Rodna a construit şi întreţinut următoarele cabane: Curăţel, ridicată în 1882, la 1720 de metri, situată pe traseul spre Vârful Ineu, cabana de pe vârful Saca din Munții Rodnei, construită la 1886, cabana de pe Heniu edificată în 1888 şi inaugurată la 9 septembrie, cabană ce putea adăposti peste noapte 60 de persoane. Aceasta a fost distrusă de un incendiu în 1892 și nu a mai fost reconstruită. Însă, acel nefericit eveniment nu i-a domolit pe skv-işti din elanul lor de a descoperi şi cutreiera munţii. Prin excursii, patinaj, ski, ciclism, plimbări şi promovarea mişcării în natură ei au antrenat, pe parcursul a 65 de ani mii de persoane iubitoare ale acestui gen de mişcare combinată cu cercetarea şi informarea despre natura înconjurătoare, fapt care, ulterior, a definit turismul cultural.
În 1894, membrii SKV din Bistriţa au amplasat pe dealul Burg din apropierea orașului un punct de observaţie, iar în anii următori au continuat excursiile de cercetare și informare în Munţii Bârgăului, Călimani şi Rodnei şi, au organizat evenimente generatoare de fonduri. Până în 1926, când, asociaţia a demarat construirea unei cabane la Colibiţa s-au marcat trasee de acces în munţi şi s-au identificat plante, cunoscut fiind faptul că, în paralel cu activitățile SKV şi folosind infrastructura organizațională a acesteia se organizau expediţii de identificare, informare şi culegere a unor plante specifice arealului, iar informaţiile erau centralizate la Viena dar și la sediul unor universităţi din Transilvania. Practic, toată această activitate științifică, culturală și sportivă a contribuit esențial la cunoaşterea florei specifice Munţilor Carpaţi.
Tihuţa, destinație de vacanță
Situată în apropierea trecătorii care face legătură cu Moldova, de o parte şi alta a drumului, astăzi cunoscut drept DN 17, Tihuța era cunoscută datorită căii de acces prin care negustorii moldoveni coborau pe Valea Bârgăului, încă din secolul al XVI, cu foarte mulți ani înainte ca Bram Stoker să plaseze ficţiunea romanului Dracula în această zonă. Documentele spun că în anul 1557, domnul Moldovei Alexandru Lăpuşneanu trimitea judelui cetăţii Bistriţa o scrisoare în care vorbea de întreţinerea drumului “per alpes montes Zuhard et Borgow”, drum extrem de important pentru schimburile comerciale dintre răsărit şi apus, de-a lungul căruia funcţionau o puzderie de hanuri.
Ajuns împărat al Imperiului Austriac, după moartea mamei sale împărăteasa Maria Theresia, Iosif al II-lea ia decizia de a moderniza acest drum, lucru care s-a petrecut între anii 1813 – 1817, iar la cota de 1100 metri a fost instalat un punct vamal. Potrivit documentelor vremii, de-a lungul acestui drum imperial peisajul era mirific, aerul bogat în ozon şi terenul permitea drumețiile și practicarea sporturilor de iarnă. Aceste atribute au transformat Tihuţa într-o destinaţie de vacanţă cunoscută chiar de la finalul secolului XIX.
Calea ferată de pe Bârgău a accesibilizat munţii
Construcţia căii ferate ce lega Valea Bârgăului de Dornişoara, inaugurată la 15 august 1914 a fost de natură să sporească accesul în zonele cu potenţial turistic din Munţii Bârgăului: Tihuța și Colibița. Și, deși scopul acestei construcţii a fost unul motivat de război, funcționarea căii ferate a permis afluxul de oameni de afaceri și turiști, iar pe acest fond zona a devenit extrem de atractivă, lucru care a generat o dezvoltare exponenţială. Urmarea a fost că afacerile au început să se dezvolte, iar oamenii să călătorească mai uşor şi mai mult, atât pentru interese de serviciu cât şi pentru a se relaxa, şi a cunoaşte natura înconjurătoare.
Diligenţa de Budapesta şi Dracula
Faptul că, scriitorul Bram Stoker a plasat ficțiunea contelui vampir în Pasul Tihuţa, folosind ca amplasament traseul diligenţei de Budapesta şi ca suport documentar jurnalul unui ofiţer din Regimentul II de Graniţă Năsăud, jurnal rătăcit de ofiţer într-o călătorie la Dublin şi găsit de scriitorul irlandez ulterior, se pare, nu a făcut decât să sporească atracţiile din Munţii Bârgăului, cu încă o poveste. Una cunoscută în lumea întreagă: povestea contelui Dracula. Acest mit a venit să completeze imaginea staţiunii climaterice Tihuţa, cu încă o atracţie care a făcut ca până la izbucnirea pandemiei de coronavirus în 2020, mii de anglosaxoni să viziteze castelul cu numele vampirului.
COLIBIŢA, staţiune climaterică
Peste munte de Tihuţa, satul Colibiţa, avea să devină una dintre cele mai promovate staţiuni, beneficiind de atribute precum concentraţie de ozon de peste 92%, urme de iod în aerul inspirat, la care s-au adăugat peisajele de basm şi munţii accesibili drumeţiilor, aspecte ce au determinat dezvoltarea staţiunii climaterice încă de la începutul secolului XX.
Localizată în Munţii Bârgăului în depresiunea de la obîrşia văii Bistriţa Ardeleană, Colibiţa este menţionată documentar la 1760 -1762 într-o conscripţie a Imperiului Austriac, drept un cătun aparţinător de satul Bistriţa Bârgăului, care a luat naştere din foste odăi pastorale numite „colibe” sau case în cîmp, de unde şi-a luat ulterior numele, îndulcit de diminutiv: Colibiţa. Microclimatul locului şi peisajul regiunii au început să atragă în zonă, încă de la finalul secolului al XIX lea, tot mai mulţi iubitori ai naturii. Cea dintâi cabană a fost ridicată la Colibița în anul 1892, urmată de alte câteva aparținând protipendadei bistriţene. În 1925 o asociaţie de medici din Cluj amenaja aici un sanatoriu pentru durata verii, iar în 1929 secţiunea Karpatenverein-ului (Siebenbürgischer Karpaten-Verein sau SKV) inaugura o casă pentru turişti. Proprietari cu dare de mână, contaminaţi de febra turismului au edificat la Colibița case de vacanţă de o parte şi alta a Bistriţei Ardelene, sporind satul şi spaţiul de cazare.
De la satul de munte la staţiunea climaterică
Colibița a intrat în circuitul turistic datorită aerului bogat în ozon şi iod iar în perioada interbelică s-a transformat într-o staţiune climaterică la modă, destinată mai ales persoanelor cu afecţiuni pulmonare. În 1931 a fost construit pavilionul studenţesc cu sprijinul Oliviei Deleu, iniţiatoarea Asociaţiei Caritatea din Cluj şi a cunoscutului profesor Iuliu Haţieganu, care a alocat din partea Rectoratului Universitar clujean 200 mii lei și alţi 250 de mii i-a atras de la Ministerul Instrucţiunii Publice, pentru același scop.
Pavilionul a fost inaugurat în 1932, costurile sejurului din acel an an fiind acoperite de către Universitatea din Cluj, pentru studenţii cu probleme de tuberculoză.
În 1933 inundaţiile au distrus calea ferată şi podul de acces în staţiune, dar acest lucru nu a putut bloca afluirea turiştilor şi continuarea tratamentelor. Până la cel de-al doilea război mondial s-a menţinut activitatea de tratament pentru studenţii ardeleni, activitate care căpătat o altfel de turnură în perioada comunistă, când staţiunea a fost accesibilă şi altor categorii sociale, destinația fiind inclusă prin decret pe lista staţiunilor balneoclimaterice regionale şi a centrelor muncitoreşti.
Elementul care a consacrat staţiunea Colibiţa şi a diferenţiat-o faţă de alte staţiuni montane, a fost concentraţia de ozon asemănătoare cu cea existentă în Alpii Austrieci.
