La data de 22 decembrie, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Bistriţa, 103 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud şi 32 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud au efectuat 35 de percheziţii, în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
În urma acestora, au fost depistate şi ridicate 94.660 de ţigarete, 152 de litri de alcool etilic şi 8.980 de articole pirotehnice, interzise la deţinere şi comercializare.
„În urma extinderii cercetărilor în cauză, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Târlişua, a infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență şi abuz în serviciu”, potrivit unui comunicat al IPJ BN.
În baza mandatelor de aducere, 13 persoane, respectiv 10 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 21 de ani şi 67 de ani, toate din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost conduse la sediul I.P.J. Bistriţa-Năsăud pentru audieri, faţă de acestea fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă cu ţigări, deținerea fără drept de articole pirotehnice și deținerea fără drept de produse accizabile netimbrate.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă și s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa Năsăud şi al ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.