The Guardian: Ponta, dispus "să coabiteze" cu Basescu

Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, că este dispus "să coabiteze" cu preşedintele Traian Băsescu dacă acesta va respecta rolul pe care i-l conferă Constituţia, apreciind că, după 20 de ani de "timp pierdut", criza politică din România se apropie de final.

 Potrivit lui Victor Ponta, criza politică ce afectează România din mai se apropie de soluţionare, punând capăt la ceea ce el consideră 20 de ani de "timp pierdut", de la revoluţia care a condus la înlăturarea regimului comunist.

Ponta a precizat că, dacă încercarea de demitere a lui Traian Băsescu prin referendum va eşua, este pregătit să "coabiteze" cu preşedintele dacă acesta va respecta rolul conferit de Constituţie. "Aceasta probabil este cea mai mare criză din ultimii zece ani, dar toate instituţiile, inclusiv Curtea Constituţională, Parlamentul şi Guvernul au dovedit că sunt solide şi cred că partea cea mai grea a trecut. După această vară călduroasă, vom intra într-o situaţie de normalitate şi vom dovedi că toate angajamentele noastre europene vor fi respectate", a spus Ponta, respingând acuzaţiile privind o presupusă tentativă de lovitură de stat.

"Este foarte clar că noua coaliţie şi noul Guvern se bucură de o largă susţinere populară. Timp de opt ani, preşedintele Băsescu şi-a folosit puterea pentru a face numiri pe criterii politice, inclusiv în cazul judecătorilor de la Curtea Constituţională şi al Avocatului poporului. Toate persoanele au fost numite în funcţii de Băsescu. Acum, vom reveni la un echilibru al forţelor politice", a explicat Ponta, denunţând "standardele duble" cu care ar fi fost tratat de către UE şi argumentând că Traian Băsescu nu a fost criticat niciodată pentru emiterea frecventă de ordonanţe de urgenţă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.