Tezaurul monetar de la Şopteriu va fi redobândit

Tezaurul de la Şieu Odorhei aparţine populaţiei dacice şi reprezintă o captura de război din vremea lui Burebista, este un tezaur valoros pe care autorităţile de atunci din 1982 au dorit sa-l prezinte la conducerea statului.

L-a depus la Institutul Naţional de Arheologie

"Am fost personal cu acest tezaur, l-a văzut Ceauşescu şi diferiţi şefi de atunci, iar la final, şeful statului a dat ordin să depun acest tezaur monetar la Banca Naţională. Mizând pe faptul că ordinele de regulă se dau dar nu se mai verifică, nu am depus tezaurul acela de la Şieu Odorhei, de monede dacice la Bancă, ci l-am dus la Institutul de Arheologie din Bucureşti şi l-am lăsat acolo în custodie", a declarat directorul Muzeului Judeţean, Gheorghe Marinescu.

Doi ani mai târziu, un alt tezaur, de data aceasta feudal, din jurul anului 1300-1400, foarte mare, de câteva mii de piese, a fost găsit la Sărata. Acest tezaur, după curăţare a fost solicitat să fie văzut de către Ceauşescu. De asemenea, responsabilii care au fost cu tezaurul la Bucureşti au primit acelaşi ordin – să fie depus la Banca Naţională. "Am predat o parte din el la Muzeul Naţional de Istorie, încheind acte de custodie. Am fost şi atunci întrebat ce ai făcut cu tezaurul. Am răspuns că l-am predat", a mai adăugat Gheorghe Marinescu.

A urmat tezaurul de la Şopteriu

După alţi doi ani, în 1985, un alt mare tezaur monetar şi cu obiecte de podoabă a fost găsit la Şopteriu, comuna Urmeniş: În 1987, tezaurul a fost recuperat şi cu ajutorul miliţiei de atunci, din nou s-a dorit ca şi acest tezaur să meargă la o expoziţie pe care urma să o vadă Ceauşescu. Organele de poliţie din vremea respectivă au dus tezaurul la Bucureşti şi, conform obiceiului de atunci, tezaurul şi alte obiecte ce au fost în expoziţie urmau a fi înmânate Băncii Naţionale.

Gheorghe Marinescu a mai precizat că nefiind prezent, tezaurul a fost depus la Banca Naţională: ”Am protestat şi am încercat de nenumărate ori prin corespondenţă să recuperăm tezaurul, dar fără succes. Astfel în 2008, am reluat schimbul de corespondenţă în numele Consiliului Judeţean şi cu directorul muzeului în cooperare, am trimis acte prin care făceam apel la calitatea de guvernator al Băncii Naţionale, la calitatea lui de om de cultură şi susţinător al multor acţiuni culturale în ţară, am apelat la Mugur Isărescu rugându-l să permită reluarea discuţiilor pentru recuperarea tezaurului".

În 2008, din motive necunoscute, nici un răspuns nu a venit din partea celui căruia i-a fost cerut ajutorul. „După revenirea mea la muzeu, în iunie 2008, am reluat corespondenţa cu privire la solicitare la Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, făcând din nou apel la calitatea lui de guvernator, dar şi de om de cultură, informându-l încă o dată că tezaurul aparţine ca inventar şi ca gestiune Muzeului din Bistriţa, că el a fost recuperat de noi, dar dus de către poliţie, într-un mod voalat, dar clar abuziv, şi predat la Banca Naţională. Locul acestui tezaurul este la Bistriţa, este un tezaur valoros din punct de vedere istoric, documentar, iar noi suntem foarte interesaţi de recuperarea lui. Am specificat că dacă nu ne retrocedează tezaurul vom fi nevoiţi să acţionăm în instanţă, şi să dăm în judecată Banca Naţională. După o astfel de scrisoare am primit un răspuns, din care rezulta că tezaurul este în păstrare, nu a fost topit, distrus sau înstrăinat, iar în principiu nu au nimic împotriva să ni-l retrocedeze, însă cu condiţia să avem o hotărâre judecătorească în acest sens.
Procesul a fost început atât în numele Consiliului Judeţean, cât şi al Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, fiind implicat Consiliul Judeţean prin semnătura actualului preşedinte, Liviu Rusu”, a spus Gheorghe Marinescu.

Procesul, amânat

Amânarea pentru 7 aprilie, când urmează o nouă înfăţişare, a fost solicitată de Banca Naţională şi acceptată de judecătoare în sensul că tezaurul care se află la Bucureşti este dat spre expertizare la Muzeul Naţional al României.

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud a cerut Muzeului Naţional al României să finalizeze această expertizare şi clasare a pieselor până la începutul lunii aprilie. În 7 aprilie se va argumenta din nou că tezaurul aparţine judeţului Bistriţa-Năsăud şi are mare nevoie de el, pentru a-l expune, fiind o parte valoroasă şi interesantă, iar preluarea lui de la Muzeul din Bistriţa şi predarea la Bancă a fost abuzivă, a mai subliniat Marinescu.

O valoare inestimabilă soseşte la Bistriţa

Din punct de vedere financiar reprezintă practic o valoarea inestimabilă. În general se spune că tezaurele sunt inestimabile, în sensul că ele nu pot fi evaluate, decât eventual scoase la o licitaţie, Muzeul din România nu vinde obiecte, însă valoarea la o licitaţie s-ar ridica la milioane de euro.
Tezaurul a fost descoperit de un cetăţean din Şopteriu, cu ocazia unor lucrări întâmplătoare. O parte din piese au fost recuperate a doua zi de Gheorghe Marinescu, cu ajutorul Postului de poliţie din Urmeniş şi a unor angajaţi ai Ministerului de Interne, dar s-a dovedit că recuperarea, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, nu a fost atunci integrală, recuperându-se şi alte piese în diferite etape.

Tezaurul cântăreşte aproximativ trei kilograme, conţine monede de argint, taleri groşi şi dinari, emisiuni diferite, din oraşe şi ţări diferite, precum Polonia, Ungaria, Transilvania, Austria, Germania, Franţa şi Olanda, din perioada 1520 – 1690, conţinând un număr de 1.564 de bucăţi. Tezaurul mai conţine diferite obiecte de podoabă sau de uz casnic deteriorate de vechime, precum broşe, catarame, cercei, aplici, fragmente de vase păstrate pentru valoarea intrinsecă a metalului, fiind din argint şi argint aurit.

Foarte interesant şi extrem de rar tezaurul acesta pentru valoarea de argint. Proprietarul, sau cel care avea tezaurul, avea şi trei monede romane de argint, trei dinari romani de argint, ceea ce e lucru rarisim. Probabil în anii respectivi, 1690-1700, cineva a găsit în jurul satului Şopteriu şi monede romane, poate un tezaur, iar trei dintre ele le-a păstrat ştiind că sunt din argint. După ultimele monede care au fost identificate, tezaurul a fost ascuns undeva în jurul anului 1700, când, după cum ne relatează istoria Transilvaniei, a intrat sub stăpânirea Curţii Imperiale de la Viena, până atunci fiind sub stăpânire turcească. Se presupune că tezaurul a fost ascuns de proprietar de teama unor eventuale conflicte, atacuri. Tezaurele în general au fost ascunse pe baza unei nelinişti dau din cauza unui pericol iminent. Este foarte posibil ca persoana care a ascuns tezaurul să fi păţit ceva, nu l-a mai putut recupera fiind ascuns, fără a aduce la cunoştinţă altor persoane locul unde l-a pus, iar urmaşii posesorului nu l-au mai găsit, asta fiind explicaţia faptului că a ajuns până la noi.

Delia Hriţuleac