Tetarom I si III se extind in 2012
In sedinta de Consiliu Judetean (CJ) din 27 martie, alesii au votat proiectul privind aprobarea caracteristicilor principale si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I – Edificare Cladiri, Extindere si Modernizare Infrastructura”, cuprins in Planul Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Crestere Cluj-Napoca, Zona Metropolitana Cluj 2009-2015, prin intermediul Programului Operational Regional, axa 1. Astfel, Consiliul Judetean va mari primul parc industrial al Clujului cu 2,4 hectare, iar 50% din costuri vor fi acoperite din fonduri europene. Odata finalizate procedurile prealabile, proiectul va fi inaintat pentru aprobarea finantarii europene.
Proiectul presupune extinderea retelei de utilitati si ridicarea a patru noi cladiri in parcul industrial Tetarom I. „Practic, este vorba de o actualizare a indicatorilor tehnico-economici. Proiectul prevede extinderea parcului industrial cu 2,4 hectare, extinderea retelei de utilitati si construirea a doua hale de depozitare, a unei cladiri de birouri si a unei cladiri administrative. Dupa finalizare, le vom pune la dispozitia investitorilor interesati”, a explicat presedintele CJ, Alin Tise. Autoritatile judetene doresc sa poata demara lucrarile inca din acest an, ele fiind estimate sa dureze 24 de luni. „Daca vom reusi sa depunem toate documentatiile in timp util, avem sanse ca in acest an sa demaram efectiv investitia. Daca nu, se pare ca vom incepe undeva in cursul anului viitor”, a afirmat vicepresedintele CJ, Alexandru Coroian.
„In aceste conditii negociate si contractate putem sa ne desfasuram activitatea. Sigur ca, asa cum in termeni de specialitate se vorbeste, cei care au studii economice stiu asta, o firma incearca intotdeauna sa-si maximizeze profitul. Si noi ne dorim asta, dar in acelasi timp rolul pentru care Tetaromul a fost creat a fost acela de a crea locuri de munca multe, cu valoare adaugata mare. Incercam sa facem si cred ca am reusit pana acum acest lucru”, a aratat directorul Tetarom, Viorel Gavrea, in cadrul sedintei CJ. Proiectul a fost adoptat in unanimitate.
S-a semnat contractul cu De’Longhi
Tot saptamana trecuta a fost semnat contractul intre Consiliul Judetean Cluj, SC Tetarom SA si SC De’Longhi SRL Romania, privind derularea investitiei De’Longhi in parcul Industrial Tetarom III de la Jucu, in conformitate cu prevederile HCJ nr. 79 din 27 martie 2012. La finalul lunii ianuarie grupul italian De’Longhi a anuntat achizitionarea activelor Nokia din Parcul Industrial de la Jucu, unde va incepe in acest an productia de aparate electrocasnice si electronice. Tinta de angajari este de 600-1.000 de oameni, iar investitia in dotarile cu echipament ale halelor, de 30 de milioane de euro.
„Au fost semnate astazi cele doua contracte, unul de constituire de drepturi reale, adica drept de superficie pe teren si drept de servitute pe caile interne de acces in Parcul Industrial Tetarom 3, precum si cel de administrare intre judetul Cluj, prin S.C. Tetarom S.A. si S.C. De’Longhi S.R.L, in forma in care au fost aprobate in plen. Din acest moment practic societatea De’Longhi poate sa isi deruleze investitia din parcul nostru industrial”, a precizat Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj.
Diana Gabor