Tertip pentru o nouă analiză a sentinţei primei instanţe! Concubina lui Ani Cristian, condamnat pentru trafic de persoane și de minori, a depus contestație în anulare. CA Cluj i-a dat cu flit

Concubina, care este de altfel una dintre victimele lui Ani Cristian, bărbatul din Livezile care a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la aproape 13 ani de închisoare pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de minori, pornografie infantilă și spălare de bani, a depus contestație în anulare la sentința definitivă, în speranța că instanța va admite rejudecarea dosarului în apel. Odată cu contestația în anulare, tânăra a cerut și sesizarea Curții Constituționale cu privire la o presupusă excepție de neconstituționalitate a al unui alineat din art. 210 NCP care incriminează traficul de persoane. Curtea de Apel Cluj, acolo unde s-a judecat acest dosar, a respins pe linie acțiunile tinerei.

Fiindcă a fost una dintre victime, noi nu îi vom prezenta numele real al concubinei lui Ani Cristian, ci vom folosi un pseudonim, respectiv Ana. Tânăra, conform procurorilor și a celor menționate în motivările sentințelor de condamnare a lui Ani Cristian, pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud și Curtea de Apel Cluj, s-a prostituat pentru acesta, aducându-i venituri importante, de peste 75.000 de euro, din care ea a beneficiat de doar circa 10.000 de euro. Mai mult, este una dintre victimele, care deși era minoră, au fost înregistrate video de Ani, în timp ce întreținea relații sexuale cu o altă persoană.

Ana este singura dintre victimele din dosar care nu a dat vreo declarație împotriva lui Ani Cristian și a susținut tot timpul că ea a vrut să se prostitueze și nu a fost obligată de bărbat.

Nici procurorii, nici instanțele de judecată nu au fost de acord cu această perspectivă, ținând cont și de apucăturile violente ale lui Ani Cristian, care a fost interceptat de anchetatori în timp ce își amenința una dintre concubine.

Cu toate acestea, Ana a depus contestație în anulare la sentința definitivă de condamnare a lui Ani Cristian, pronunțată la finele lunii iulie.

De fapt s-a vizat o nouă analiză a sentinţei primei instanţe

Principalul motiv pentru care tânăra a depus contestație în anulare la sentința pronunțată la finele lunii iulie, este faptul că a fost parte vătămată, împotriva voinței ei, în dosarul în care a fost judecat concubinul ei, Ani Cristian. Totodată aceasta a invocat faptul că, în apel “nu a fost asistată de avocat (apărare efectivă), ci s-a dispus numirea unei «persoane» (avocat din oficiu) care nu a luat legătura”, cu ea.

“În temeiul art. 93 N.C.P. raportat la art. 21, alin.3 si art.24 din Constituţia României, cât şi art. 11, 5, 6, alin. 1 CEDO, consilier că simpla numire a unui avocat este ilegală. Apărarea efectivă în jurisprudenţa CEDO constă în numirea unui avocat care să ofere asistenţă juridică, consultare şi pregătirea efectivă a apărării”, a precizat Ana în contestație.

Culmea, și în acest dosar în care s-a judecat contestația, Ana nu și-a angajat avocat, ci a avut unul tot din oficiu.

Mai mult, tânăra nu a fost de acord nici cu interdicțiile impuse de instanță lui Ani Cristian, în special cu cea care prevede interdicția de a lua legătura cu victimele sale și membrii familiei acesteia.

“Pedeapsa accesorie aplicată în cauză este netemeinică şi abuzivă, deoarece eu împreună cu Ani Cristian avem o relație de concubinaj liber consimţit şi sunt sub incidenţa art. 266,271 Cod Civil şi art. 5, protocolul 7 – CEDO. Prin aceste considerente, solicită în baza art. 426, lit. a) si b) NCPP, admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii şi rejudecarea apelului”, a mai precizat Ana în contestația în anulare depusă la Curtea de Apel Cluj.

Examinând contestaţia în anulare formulată prin prisma motivelor invocate de tânără, Curtea a constatat următoarele:

„Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual. Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, ceea ce reprezintă o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.

Cazurile de contestaţie în anulare sunt în esenţă cele prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală sunt prevăzute cazurile de contestaţie în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

De asemenea, în art. 431 alin. 2 din Codul de procedură penală , legiuitorul a prevăzut că instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate. Per a contrario, dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii, cererea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Revenind acum la cauza de faţă, constatăm noi, încă dintr-un început, că cererea de contestaţie în anulare formulată de vizează aspecte ce ţin de fondul cauzei analizate de instanţa de apel, ce fac obiectul deciziei contestate pe această cale.

Contestatoarea invocă doar formal prevederile art. 426 alin 1 lit a şi b cod procedură penală, în contextul în care raportat la litera b a articolului susmenționat, nu are nici un interes procesual. În cauză sunt incidente, raportat la lipsa interesului şi prevederile art. 2 alin 2 cod procedură civilă raportate la art 36 din acelaşi cod, care completează codul de procedură penală în vigoare.

Bunăoară contestatoarea, persoană vătămată critică hotărârea dată în apel pe considerentul că persoanei condamnate i s-a impus cu titlu de pedeapsă complementară şi accesorie obligaţia de a nu lua legătura cu contestatoare cu care ar avea o relaţie de concubinaj.

Contestatoarea invederează faptul că prin desemnarea unui apărător din oficiu i s-a încălcat dreptul la apărare, aceasta neavând cunoştinţă de procesul desfăşurat în apel, în contextul în care cauza a parcurs şi etapa din faţa instanţei de fond, iar la dosar există dovada procedurii cu privire la dezbaterea apelului.

S-a constatat respectarea de către organele judiciare a dispoziţiilor art. 111 alin. 2 lit f Cod de procedură penală, având ca obiect aducerea la cunoştinţa persoanei vătămate a obligaţiei exprese impuse de a comunica orice schimbare de adresă.

Mai mult la momentul judecării apelului Curtea de Apel a listat din sistemul DEPABD, fişa persoanei vătămate XX (n. r. ANA), care figura cu domiciliul în sat (…).

Totodată contestatoarei i-a fost desemnat potrivit art. 93 alin 4 cod procedură penală apărător din oficiu, care să o reprezinte în faza apelului. Mai mult la fila 110 dosar, în faza apelului contestatoarea a depus la data de 30 mai 2021 un înscris olograf potrivit căruia arată că nu subscrie poziţiei apărătorului din oficiu, confirmând că are adresa în (…).

Apreciem că persoana vătămată, contestatoare în cauză, dacă nu ar fi agreat activitatea apărătorului din oficiu, putea apela la serviciile unui apărător ales pe durata soluţionării căii de atac.

Este inadmisibil ca pe calea contestaţiei în anulare să se ajungă practic la o nouă analiză a sentinţei primei instanţe şi instanţa de contestaţie în anulare să se transforme într-o veritabilă instanţă de apel.

În ceea ce priveşte condiţiile impuse de legiuitor pentru analizarea admisibilităţii în principiu, menţionăm că nu este suficientă simpla indicare exhaustivă a unui caz dintre cele limitativ prevăzute în conţinutul art. 426 din Codul de procedură penală, ci situaţia reclamată de parte trebuie să se reflecte în mod efectiv în procedura derulată de instanţa de apel şi în conţinutul actelor procesuale contestate pe această cale”, au arătat judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, care au respins ca inadmisibilă contestația depusă de concubina lui Ani Cristian. Sentința este definitivă.

A invocat o excepție de neconstituționalitate și a vrut sesizarea CCR

Odată cu contestația în anulare, Ana a depus și o cerere de sesizare a CCR, cu privire la neconstituționalitate alineatului 3 din art. 210 (articol care incriminează traficul de persoane) din Codul Penal. Articolul cu pricina, care în opinia Anei este neconstituțional, se referă la consimțământul victimei traficului de persoane.

“Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în cursul acestei proceduri de către contestatoare reţinem că : S-a invocat neconstituţionalitatea art. 210 alin. 3 din Codul Penal care prevede : «(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă».

În opinia contestatoarei acest text legal este neconstituţional, prin faptul că se încalcă prevederile art. 23 din Constituţia României, care consacră caracterul inviolabil a libertăţii individuale şi siguranţei persoanei. Consideră că sintagma prevăzută la art. 210 alin. 3 din Codul Penal o include ca persoană vătămată din oficiu, obligatoriu şi împotriva voinţei sale. Susține contestatoarea că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acestei excepţii de neconstituţionalitate.

Opinia Curții de apel: Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, cu referire la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992, condiții ce se cer a fi îndeplinite pentru ca cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate să fie admisibilă, Curtea reţine urmatoarele:

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Astfel, alin.1 al art. 29 din Legea nr. 47/1992, prevede necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor condiții: excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, dispoziția vizată ca fiind neconstituțională să fie în vigoare și în plus să aibă legătură cu cauza. Art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 circumscrie subiectele cererii de invocare a neconstituționalității unei legi sau ordonanțe ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță: părțile, instanța, din oficiu sau procurorul.

În conformitate cu art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Din alin. 3 al 29 din Legea nr. 47/1992 se desprinde o altă condiție, respective aceea că dispoziția a cărei neconstituționalitate se cere să nu fi făcut obiectul unei decizii anterioare a Curții Costituționale, prin care respectiva dispoziție să fi fost declarată neconstituțională. Remarcăm că primele două condiţii (cea vizând contestarea unei dispoziţii prevăzută într-o lege care este în vigoare şi respectiv nepronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei) sunt îndeplinite. Curtea de apel, în analiza de admisibilitatea a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 210 alin.3 din C.pen., reține faptul că această excepţie nu are legătură cu procedura ce se desfăşoară în faţa instanţei de apel în etapa contestaţiei în anulare. Sub acest aspect, în această procedură în care partea a invocat excepția anterior menționată problema incidenței textului a cărui excepție se susține de către contestator, aplicabilitatea art.210 alin 3 C.pen. intervine numai în situația în care este admisă în principiu contestația în anulare deoarece potrivit art.29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, republicată, «Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare*), care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia».

Curtea de apel a constatat că, în speță, contestația în anulare este inadmisibilă deci nu poate fi analizată pe fond, deci excepția invocată este și sub acest aspect inadmisibilă în considerarea dispoziției invocate anterior și potrivit art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992, republicată. Faţă de aceste aspecte se va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 210 alin 3 cod penal, invocată de contestatoare (…)”, precizează Curtea de Apel Cluj în motivare.