TeraPlast SA, compania-mamă a Grupului TeraPlast, a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al companiei Somplast SA din Năsăud. Această achiziție este parte din strategia de dezvoltare a Grupului alături de investițiile de peste 32 milioane de euro care se află în curs de implementare.
„Încă de când am vândut Divizia Steel am anunțat că, pentru a crește valoarea firmei, avem ca obiectiv să creștem atât organic, cât și prin fuziuni și achiziții. Am decis achiziția Somplast deoarece este deja prezentă pe piața de folii pe care urmează să intrăm în 2021 odată cu investiția făcută de TeraPlast Folii Biodegradabile SRL. Integrarea Somplast, după obținerea avizelor de la Consiliul Concurenței, va crea o serie de sinergii la nivel de aprovizionare cu materii prime și eficientizare a utilizării capacităților de producție. Nu în ultimul rând, Somplast este un simbol al industriei județului Bistrița-Năsăud. Ar fi fost păcat ca această bază industrială să se degradeze și să dispară. După ce am anunțat două tranzacții de vânzare a unor business-uri ale Grupului ne bucurăm să anunțăm și o primă achiziție”, a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.
Această achiziție este finanțată din vânzarea terenului pe care funcționa depozitul TeraPlast din Brașov. Acesta a fost vândut recent cu 1,3 milioane de euro, iar activitatea depozitului va fi relocată începând din ianuarie 2021 într-un spațiu din cadrul parcului industrial Electroprecizia în Săcele.
Dincolo de valoarea business-ului, Somplast deține în Năsăud 20.000 de metri pătrați de hale, din care în prezent sunt utilizate doar 25%. Pe lângă produsele pe care le fabrică, compania este și reciclator autorizat de produse din polietilenă.
TeraPlast urmează să preia controlul asupra Somplast după primirea avizului de la Consiliul Concurenței. De asemenea, compania studiază perspectivele și altor tranzacții în România și în străinătate.
Grupul TeraPlast are aprobate pentru cofinanțare cu ajutor de stat proiecte de investiții în valoare de 31 de milioane de euro. Pentru acestea TeraPlast va primi în total 14,7 milioane de euro ajutor de stat. Acestea vizează extinderea capacității de producție a liniei de business Instalații și fabricarea de ambalaje biodegradabile. În urma proiectelor, vor fi create peste 200 de noi locuri de muncă.
Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcții. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling și TeraPlast Ungaria.
Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință al Bursei de Valori București – BET – și, din septembrie 2020, în indicii TotalCap și MicroCap ai FTSE Russell.
În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10.