Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat joi la Bistrița că strategia de finanţare prin împrumuturi externe a României este una publică. Totodată, ministrul a mai precizat faptul că României i s-a acordat un împrumut pe 30 de ani, aspect care arată încrederea investitorilor în ţara noastră.

România se împrumută în baza unei strategii pe care o prezintă în mod public la începutul fiecărui an, deci nu este niciun secret. Fiecare investitor posibil, cetăţean cunoaşte exact care este nivelul de îndatorare şi de împrumuturi pentru România în timpul unui an de zile. România, la ultima sa emisiune, când a ieşit în pieţele externe pentru 3 miliarde – ştim foarte bine, au fost trei perioade de împrumut. Cea la care vreau să fac referire, cea de 30 de ani, cea mai lungă din istoria României de după Revoluţie. Asta arată ce? Că investitorii au foarte mare încredere în România. Dacă vă uitaţi pe structura investitorilor, o să vedeţi că marea lor parte au fost din America şi din Marea Britanie. Asta înseamnă că este o încredere foarte mare. Investeşti într-o ţară pe termen lung când eşti sigur că acea ţară nu prezintă un risc – este logic şi de bun simţ chiar şi pentru cei de la clasele primare„, a spus Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor Publice este convins că împrumuturile vor acoperi deficitul bugetar, care anul acesta este estimat la aproximativ de 28 miliarde lei, dar şi scadenţele.

România se va împrumuta pentru că aşa este mersul oricărei economii din lumea asta. România are, ştiţi foarte bine, un deficit pe care şi l-a asumat pentru anul acesta, undeva la 28 miliarde de lei, dar are şi foarte multe scadenţe care an de an se ating şi pentru care trebuie să asiguri partea de finanţare fie în lei, fie în euro, fie în altă monedă în care te-ai împrumutat acum mulţi ani de zile„, a spus Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanțelor Publice a mai precizat că, România se împrumută în condiții de piață exact ca alte state, dar începând cu a doua parte a acestui an va impune costuri în piață pentru anul viitor.

„România se împrumută exact în condiţii de piaţă cum se împrumută alte state, costurile nu sunt mai mari în cazul României faţă de alte state şi, un lucru foarte important: România, în acest an, va schimba logica pe datoria guvernamentală. În ce sens? În următoarea emisiune pe care România o va face în pieţele externe, ne vom asigura exact necesarul de finanţare pe acest an în acest sens, şi din a doua parte a anului ne vom finanţa aşa cum vrem noi şi vom impune costuri în piaţă pentru anul viitor. Adică exact cum face orice ţară. Până acum, România se împrumuta în anul în curs pentru ce avea de dat în anul în curs. Nu, noi trebuie să schimbăm filosofia aceasta şi să ne împrumutăm deja pentru anii care urmează, pentru că o putem face la costurile pe care le vrem noi ca ţară, pentru că atunci când vrem să ne împrumutăm o facem doar dacă preţul oferit este cel care ne convine„, a afirmat Eugen Teodorovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.