Un bărbat din Lechința a fost reținut luni și riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile, după ce l-a bătut zdravăn pe un bărbat din Matei, acesta fiind transportat în stare gravă la spital. Agresiunea s-a petrecut la o stână din localitatea Chiraleș.

Incidentul s-a petrecut ieri dimineață în jurul orei 04.11. 

„În urma primelor investigații, s-a stabilit că agresiunea ar fi avut loc la o stână, din localitatea Chiraleș, iar în urma loviturilor primite, un bărbat de 37 de ani din Matei, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost transportat la spital, cu leziuni ce i-ar fi pus în pericol viața.

După producerea agresiunii, bărbatul bănuit de comiterea faptei ar fi plecat de la fața locului.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat și depistat pe bărbatul de 50 de ani din Lechința, bănuit de comiterea faptei, iar din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în noaptea de 28 spre 29 mai, pe fondul consumului excesiv de alcool, între cei doi ciobani ar fi izbucnit un conflict spontan”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cercetările fiind continuate pentru tentativă la infracțiunea de omor.

De asemenea, pentru bărbatul, de 50 de ani a fost dispusă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore.

În prezent, acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 30 mai, va fi prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.