Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât cele normale inclusiv în prima săptămână a lunii ianuarie, după care se vor situa în jurul celor specifice perioadei, mai scăzute la munte.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2003-2022.
Săptămâna 25 decembrie – 1 ianuarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţări, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali.
Săptămâna 1-8 ianuarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.
Săptămâna 8-15 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în zonele montane, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei.
Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 15-22 ianuarie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.