Televizorul şi calculatorul fură copilăria

Dacă în România secolului XXI pentru adulţi a devenit demodat să citeşti o carte şi e “fashion”, chiar dacă eşti părinte, să fii piţipoancă ori cocalar, a te juca cu copiii când vii de la serviciu pare o corvoadă.

Ignoranţa costă

Părinţii ignoră să fie atenţi la comportamentul copiilor şi să îl corecteze sau să-i ferească pe cât posibil de factori educaţionali dăunători precum jocurile pe calculator, emisiunile tv cu limbaj trivial, filmele violente, etc.

Ar fi ideal dacă ei ar putea lăsa aşa zisele cariere profesionale, din cauza cărora petrec zeci de ore la muncă şi ajung acasă când copilul lor doarme demult şi pleacă a doua zi înapoi, când copilul încă nu s-a trezit.

Copii de astăzi trăiesc acum într-o lume virtuală, plină de monştrii imaginari, filme horror, muzică de genul hard rock, black metal rock, lume care nu reuşeşte să atingă nici o coardă a sufletului lor. Cerceii, introduşi în cele mai ciudate părţi ale corpului, nu lipsesc nici ei.

Părinţii au uitat să le spună poveşti, să le pună cartea în mână şi să-i îndemne să citească, să le vorbească despre frumos – despre păsări şi fluturi, despre Alba ca Zăpada şi Scufiţa Roşie, Arap Alb. Şcoala nu face excepţie. Mai nou tot mai multe şcoli merg pe varianta de a nu se mai citi cărţi, ci să se vizioneze un film despre cartea cutare.

Părinţii trebuie să le spună că se poate şi altfel, că există şi un alt mod de a-ţi trăi copilăria, mai puţin confortabil şi automatizat.

Jocuri demult uitate

Dacă am face un sondaj legat de lumea jocului, între copii de astăzi, ne va arăta că de jocuri precum „de-a v-aţi ascunselea”, „şotron”, „elastic”, „ţară, ţară, vrem ostaşi”, „hoţii şi vardiştii”, „oina”, „7 pietre”, mulţi nici nu au auzit ori nu vor să audă de aşa ceva.
Singurul joc care a supravieţuit este fotbalul, deşi mulţi dintre copii deja au ales varianta virtuală.

În general, foarte puţini oameni maturi nu realizează cât de mult sunt afectaţi copiii de jocurile copilăriei.

Jocul copiilor este o problemă cât se poate de serioasă. Unii din generaţiile mai învârstă îi numesc pe actualii copii “generaţia Pepsi”. Aceşti copii ştiu foarte bine să utilizeze calculatorul, dar, în acelaşi timp unii ştiu şi să înjure ca la uşa cortului, să fumeze, să fie perverşi, să bea alcool, să chiulească de la ore, să se uite la filme cu tentă agresivă şi pornografică, să bată profesorii la şcoală, să ceară părinţilor maşina, bani şi bijuterii, cosmetice, fuste scurte, tatuaje.
Jocul mai e doar parţial ce a fost odată, dar mai ales că privind foarte serios lucrurile, jocul nu e chiar o joacă.
În ziua de astăzi dacă aţi întreba un copil despre jocuri precum “Ţară, Ţară, vrem ostaşi”, unii recunosc vag că e un joc de pe vremea străbunilor, alţii se gândesc cum să îl downloadeze de pe net.
Generaţia Pepsi a evoluat cu PC-ul pe masă, cu rolele în picioare şi căştile MP3-ului în urechi. Pentru această generaţie internetul nu mai are secrete, iar accesul la informaţie este o caracteristică a cotidianului.

Acum, copiii preferă să stea în casă, în faţa calculatorului. Majoritatea şi-ar dori un playstation, dar în lipsa acestuia se bucură când trag un "headshot" sau când îşi construiesc diferite tabere în jocurile de strategie. Iar dacă nu au la îndemână toate acestea, au un telefon mobil, şi apelează la jocurile existente în meniul acestuia.

Acum chiar dacă am vrea să îndemnăm copiii să se joace, ei nu ar avea unde, deoarece curtea blocului a devenit un imens garaj, iar terenurile de sport lipsesc aproape cu desăvârşire. Singurele variante pentru aceştia, mai sunt parcurile cu role şi skateuri şi pe pârtiile de schi sau snowboard.

Chiar şi la şcoală, profesorilor de educaţie fizică le este foarte greu să îi mai capaciteze la jocuri de grup pe elevii din ziua de astăzi.

De-a ce se mai joacă generaţia Minimax?

Sunetul clopoţelului care anunţă începutul celor zece minute de bucurie declanşează un adevărat delir, copiii fug pe coridoare, se îmbrâncesc până ajung în curtea şcolii. De aici poate începe „distracţia”. Jocurile preferate acum câteva generaţii erau cele care implicau şi o minge, „de-a v-aţi ascunselea”, „de-a prinselea”, „lapte gros”, “elastic” sau alte distracţii de omorât timpul.

Cineva spunea că devine din ce în ce mai adevărat bancul, deja răsuflat – "Cum se joacă de-a v-aţi ascunselea copiii din ziua de azi? Se pun pe invisible şi unul îi caută în listă". Trist, dar adevărat.

Singurii care se mai bucură de pauză, în adevăratul sens al cuvântului, sunt copiii din clasele primare. Aceştia se mai joacă şi cu mingea, mai fac puţină mişcare şi respiră puţin aer curat. Dar chiar şi ei încep să fie tot mai mult influenţaţi de popularitatea enormă a televizorului, cu tot pachetul de desene animate violente, jocuri la fel de agresive şi, desigur, Internetul.

Copiii din clasa a III-a deja încep să facă diferenţa, să ştie care sunt desenele animate care le fac bine şi care nu. Cu toate acestea, ei le preferă pe cele care propagă violenţa – eroii lor preferaţi rezolvă întotdeauna problema „omenirii”, distrug „duşmanii” folosind violenţa. Mai mult, urâţenia personajelor, felul în care acestea sunt desenate, şi nu în ultimul rând limbajul de mahala utilizat în dialoguri au şi ele o influenţă nocivă asupra copiilor.
Desenele animate au ajuns, în ultima perioadă, să creeze probleme atât părinţilor, cât şi posturilor de televiziune care le difuzează. Nu o dată s-a întâmplat ca, din cauza limbajului şi violenţei prezente în astfel de producţii tv, Consiliul Naţional al Audiovizualului să amendeze posturile care difuzează astfel de creaţii ce au în primul rând menirea să educe.

Televizorul – baby-sitter

Televizorul poate fi comparat cu dulciurile concentrate sau zaharul rafinat, adică copilul trebuie să se bucure de gustul şi aroma seductivă a acestora fără a face însă excese. Specialiştii recomandă un anumit program de privit al televizorului, astfel că nu este indicată petrecerea a mai mult de două ore în faţa acestuia.
Cu toate acestea majoritatea copiilor îşi petrec până la 3-4 ore zilnic în faţa televizorului. Copii cu vârste mai mici de doi ani nu ar trebui să se uite deloc la televizor, spun specialiştii pediatrii şi psihologii.

Mai mult decât atât, este foarte indicat ca părinţii să îşi facă timp pentru a urmări împreună cu programele vizionate de aceştia, evident după o selecţie riguroasă, pentru ca cei mici să înţeleagă exact mesajul transmis.

S-a observat faptul că mulţi copii lăsaţi de părinţi nesupravegheaţi au devenit obezi şi au fost influenţaţi de violenţa programelor tv.

Televiziunea a devenit un fel de baby-sitter, relativ ieftin şi comod. Părinţii trebuie doar să achite factura la cablu la timp şi astfel pot şa îşi lase liniştiţi copiii în faţa televizorului: vor sta poate nemişcaţi ore în şir, vor uita poate de lecţii, dar şi de spart geamurile vecinilor sau de mâzgălit pereţii. În acest mod, părinţii se pot bucura de linişte. Pare comod, dar poate deveni periculos. Aceasta deoarece marea majoritate a micilor telespectatori nu se limitează la vizionarea programelor TV adresate categoriei lor de vârstă. Studiile arată că 80% dintre copiii cu vârste între 4 şi 10 ani urmăresc programe TV care nu sunt destinate categoriei lor de vârstă. Dacă programele TV respective nu sunt interzise ori nerecomandate pentru categoria lor de vârstă, pericolul nu este încă atât de mare. Dar, dacă programele TV sunt de acest tip, atunci vulnerabilitatea micilor telespectatori în faţa unei posibile influenţe nocive a televiziunii creşte foarte mult.

Paul Bucur