„TEAMA, FRICA SI TEROAREA LA ROMANI”
Din toate timpurile aceasta natiune romana, parca blestemata, a trait din plin cele doua
sentimente – teama si frica – intregite de fiecare data de cineva care sa o terorizeze prin metode
care mai de care mai perverse si periculoase pentru fiinta umana.
Asezarea geografica nu ne-a fost deloc favorabila, atata timp cat am fost in calea si chiar
la intersectia marilor valuri de invazie, a tuturor razboaielor locale sau mondiale si, mai mult
decat atat, acest popor nu a dus niciodata de-a lungul existentei sale (si nu s-ar putea spune ca nu
avem o veche istorie) o politica de expansiune si de mare putere. Mereu si mereu s-au gasit tot
felul de vecini care ne-au ravnit si si-au dorit cate o bucata din teritoriile noastre. Daca s-au
chemat greci, romani, turci, rusi, polonezi, austro-ungari si chiar bulgari, ei si-au aratat de-a
lungul timpului mereu aceasta vointa, materializata prin dese invazii, prin declansarea de lupte si
razboaie cu dorinta vadita de a ne ciunti teritoriul si care, de fiecare data, au dus la sentimente de
teama si frica. S-a transmis constant de mii de ani sentimentul de a fi permanent terorizati de o
eventuala noua agresiune externa, de a ne pierde identitatea prin exterminare in razboaie sau prin
infometare.
Intreaga istorie a poporului roman este plina de momente critice marcate de invazia unor
cotropitori a teritoriului lui, urmate de lupte grele, de cele mai multe ori terminate cu alungarea
invadatorilor, dar si cu pierderi umane deloc de neglijat.
Nici istoria moderna nu a fost mai buna sau mai linistita pentru acest popor oropsit, atata
timp cat a suportat doua razboaie mondiale, trei dictaturi si o revolutie finalizata cu mari
neimpliniri si esecuri majore.
Sentimentul de teama si frica niciodata nu se poate manifesta mai puternic ca intr-un
razboi, la gandul ca poti muri in orice moment de schijele unui obuz sau al unei bombe, de
teroarea ca poti fi impuscat de gloantele agresorului sau dusmanului, o teama paralizanta ca iti
poti pierde oricand un membru al familiei aflat in teatrul de operatiuni, pe front, indiferent de
linia in care se afla, ca poti ramane fara cei dragi tie – mama, tata, copii, fara casa, fara serviciu,
fara hrana si apa, ca esti nevoit sa te ascunzi in adaposturi la orice alarma aeriana si exemplele
pot continua.
Cat priveste cele trei dictaturi – si aici ma gandesc la dictatura Regelui Carol al II-lea, la
dictatura generalului Antonescu si la cei 45 de ani de dictatura comunista exercitata prin cei doi
dictatori : Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu, perioadele au fost la fel de nefaste
pentru acest popor.
Din totdeauna dictaturile si-au creat sisteme de opresiune si teroare, insufland populatiei
teama si frica ca orice gest „necugetat” la adresa dictatorului si a familiei lui ii poate aduce
moartea sau ani grei de inchisoare politica in gulagurile concepute in mod special pentru
exterminarea acestora, de altfel semeni de-ai lor, cu gandul pervers ca ceilalti din comunitate vor
intra in fibrilatie si nu vor mai avea curajul sau indrazneala sa mai miste in front.
Pentru oricine ar fi el, nu este usor sa-si stie bunicii, parintii sau copiii la inchisoare, sa nu
stie daca ii mai poate revedea vreodata sau ca de fapt urmeaza sa duci o viata de cartita, in
umilinta si durere permanenta din cauza curajului manifestat intr-un anume moment al vietii de
unul din membrii familiei sale, sau ca tu personal poti fi ridicat din casa, de la serviciu sau de pe
strada, pentru simplul motiv ca esti ruda cu unul din cei condamnati intr-un dosar politic.
Dar atat dictatura lui Carol al II-lea, cat si cea a Generalului Antonescu, pe langa faptul ca
au avut perioade scurte de timp, s-au manifestat mai mult impotriva unor conducatori ai vremii,
neavand caracter de masa, asa cum s-a intamplat in cei 45 de ani de ciuma comunista.
Daca dictatorul Gheorghiu-Dej a trimis la Canal toata floarea intelectualitatii romanesti,
considerandu-i tradatori si burghezi, carora le-a confiscat averile si le-a marginalizat familiile,
dictatorul Ceausescu, dupa ce si-a implementat familia in cele mai importante functii in stat, a
trecut – folosind bratul inarmat al Securitatii, careia i-a dat puteri totale si discretionare asupra
romanilor, a trecut rand pe rand la terorizarea intregii natiuni prin impunerea unor proiecte de tip
megaloman, precum Canalul Dunare-Marea Neagra sau Casa Poporului, prin infometarea
intregului popor si impunerea unei hrane rationale, prin obligarea natiunii de a trai in conditii de
frig in blocurile pe care le-a repartizat oamenilor. Prin legi neghioabe si lipsite de o minima
ratiune, romanilor li s-a impus obligativitatea de a procrea, indiferent de consecinte. In acest mod
aberant de a mari numarul populatiei, o intreaga natiune a trait cu teroarea, frica si teama de a
naste copii pe care nu avea cu ce sa-i creasca si educa, de a avea copii cu diverse dizabilitati,
handicapuri uneori severe, dublate de pierderi umane – fie de mame sau non-nascuti, de a
distruge destine si cariere profesionale prin trimiterea in inchisori pentru faptul ca ai indraznit sa
mai salvezi, atunci cand puteai, cate o viata de mama sau bebelus, cum au fost cazurile mai
multor medici romani.
Securitatea, care a fost un factor de teroare, teama si frica pentru romani, probabil cea mai
evidenta din toate tarile blocului est-comunist, printr-o continua activitate de dezinformare si
actiuni subversive, nelasand sa-i scape sub niciun motiv vreun dizident sau revoltat fata de
politica desantata a propagandei comuniste, a fost prezenta si a actionat pentru mentinerea
dictaturii in aceasta tara.
Faptul ca Romania a ramas ultimul bastion al comunismului in Europa de est si ca
Revolutia din 89 a fost facuta cu ajutorul masiv al generatiei tinere care, traind intr-o atmosfera
de frica si teama in propriile case alaturi de parintii lor, care sufereau zi de zi teroarea partidului
comunist, al securitatii si al organelor punitive ale statului, si care si-au invins propria teama cu
un curaj nebun, iesind pe strazi pentru caderea comunismului, uitand ca pot fi victime sigure ale
gloantelor tiranului Ceausescu.
Nimic mai adevarat, caci numarul mortilor, care depaseste o mie de eroi, da masura
ticalosiei si monstruozitatii Dictatorului Ceausescu si a regimului inuman si criminal pe care l-a
creat, condus si folosit impotriva propriului popor !
E pacat de Dumnezeu ca astazi, dupa 21 de ani de la Revolutie, mai sunt nostalgici care
vorbesc in mod elogios despre acele vremuri negre ale propriei noastre istorii, care in niciun caz
nu ne onoreaza !
ANALIST POLITIC
Prof.univ.dr. Florentin SCALETCHI
Va urma!
