Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, explică, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu va participa la ceremonia de depunere a jurământului noilor miniştri de la Palatul Cotroceni deoarece consideră că şeful statului nu mai recunoaşte principiul prezumţiei de nevinovăţie şi îl acuză pe Klaus Iohannis că şi-a abandonat rolul de garant al Constituţiei.

”În primul rând, neparticiparea la acest eveniment reprezintă protestul meu punctual faţă de declaraţia făcută de Preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, potrivit căreia domnia sa nu mai recunoaşte principiul prezumţiei de nevinovăţie valabil pentru toţi cetăţenii, aşa cum este el statuat de Constituţie. Din istoria recentă s-a putut constata că domnul preşedinte aplică selectiv acest principiu, în funcţie de apartenenţa subiectului la o tabără sau alta sau dacă e vorba de propria persoană”, a explicat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului îl acuză pe Klaus Iohannis că şi-a abandonat rolul de garant al Constituţiei.

”În al doilea rând, am dorit ca să marchez public prin acest gest că Preşedintele României şi-a abandonat rolul de garant al Constituţiei, pe care a jurat la învestire, faptă inacceptabilă pentru Parlament, pentru Senatul României al cărui preşedinte sunt şi, în general, pentru orice cetăţean român”, a mai spus preşedintele Senatului.

Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că nu va merge la Palatul Cotroceni pentru a asista la ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştri.

„Nu vreau să mă duc la Cotroceni decât după alegerile prezindenţiale pentru că nu mai cred în neimplicarea politică a preşedintelui. Nu e un moft. Dacă vrea să vorbească de PSD să se facă membru. Altfel îl rog să nu mai vorbească despre PSD”, a spus Dragnea.

El s-a arătat deranjat de declaraţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că în politică nu funcţionează prezumţia de vinovăţie, aşa cum funcţionează în justiţie, ci că pentru un politician care merge în faţa poporului contează integritatea, adică să nu fie suspectat de nimic.

„Am stat cu mâna întinsă până mi-a amorţit. Nu cred că PSD sau eu am făcut instituţional ceva împotriva preşedintelui Iohannis. Eu nu mai vreau să merg în Palatul Cotroceni”, a adăugat Dragnea întrebat despre motivul răcirii relaţiei cu şeful statului, potrivit adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.