Am ajuns să trăim vremuri în care fiecare îşi dă cu părerea despre cum ar fi mai bine să fie condusă această ţară. Unii mai au dreptate, alţii o dau cu oiştea în gard. Şi aici nu mă refer la oamenii simpli, ci la cei care au ajuns în capul bucatelor. Când îi vezi şi îi asculţi ceea ce le iese pe gură, te apucă un fel de râsu’ plânsu’.

 
Mai deunăzi, a dat bir cu fugiţii şi al doilea ministru al Internelor. Dragnea a venit cu versiunea oficială, care vezi-Doamne trebuia să ne înduioşeze până la lacrimi – solde mai mari şi haine noi pentru angajaţi. Numai că, pentru a le avea aceştia mai trebuie să le şi merite, iar ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în ultima perioadă de timp în România nu prea dovedeşte asta. Evident, nu îi bag pe toţi în aceeaşi oală, dar sunt mult prea mulţi din acei angajaţi ai MAI care parcă fac parte din cealaltă tabără, împotriva căreia se fac doar că luptă.
 
Faţa nevăzută a demisiei este însă alta. Păpuşarii PSD-ului sunt nimeni alţii decât Geoană & Vanghelie, care îşi cam bagă nasul peste tot şi membrii de partid nu mai pot face un pas fără ca ei să îşi dea acordul. Şi-apoi cum bomba cu ceas stă să explodeze între PSD şi PD-L, Dragnea a preferat mai bine să fie baron în casa lui, la Teleorman, decât unul de scurtă durată prin minister.
Şi aşa cum Dragnea le plângea de milă bieţilor angajaţi ai MAI, tot aşa şi-au plâns de milă aleşii neamului din camera deputaţilor. Numai că ei şi-au luat felia cea mare de tort. Bugetul, cu 22% mai mare decât anul trecut, a fost asigurat. Pentru ei nu e criză. Ei nu au uitat să-şi asigure banii de cheltuială pentru cele străinătăţuri, că trebuie, că nu trebuie, dar nici de prime şi sporuri nu au uitat, cu toate că nu demult premierul era tare hotărât să taie în carne vie pentru a face economii la buget. Boc cu gura lui aurită a proorocit tăierea sporurilor şi a primelor pentru angajaţii din sectorul bugetar. Doar economia o fi doar pentru amărâţi şi din banii lor se face.
Astfel asistăm la o paradă a declaraţiilor care mai de care mai contradictorii. Azi se spune una, mâine alta, dar realitatea e taman pe dos.
Cei care au protestat vis-a-vis de bugetul Camerei Deputaţilor au fost liberalii, care deocamdată cu asta au rămas, cu protestele. Au ieşit din sală, refuzând să voteze. Acum democrat-liberalii sunt supăraţi foc şi vor să îi pedepsească. Ioan Oltean pare cel mai hotărât dintre toţi şi vrea să îi ia maşinuţa lui Tăriceanu, pe care acesta o are de pe vremea când era prim-ministru. Ce Audi îi trebuie lui acum când e doar deputat? Nubira frate, ca toată deputăţimea! Asta aşa, doar că i-a umblat gura degeaba împotriva bugetului, altfel rămânea cu jucăria. Şi în plus să se ştie ce partid e stăpân în ţara asta.

Liana Mureşan

3 COMENTARII

  1. Ca urmare a proiectului de lege 368/2007 initiat de trei deputati PD-L, Buda Daniel, Oltean Ioan si Zegrean Augustin, prin care se doreste legiferarea furtului de altare si morminte greco-catolice infaptuit de Statul comunist ateu in 1948 si implicit suprimarea din nou a Bisericii Greco-Catolice, Preafericirea Sa Lucian Muresan, Arhiepiscopul si Mitropolitul Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, adreseaza urmatoarea scrisoarea tuturor clericilor si credinciosilor greco-catolici, chemandu-i la post si rugaciune pe data de 11 februarie 2009 pentru salvarea Bisericii impotriva persecutiei care i se pregateste.

    Scrisoarea prezenta va fi citita in toate bisericile greco-catolice romanesti din intreaga lume incepand cu aceasta duminica, 1 februarie 2009.

    Rugam pe toti preotii si credinciosi care primesc acest mesaj sa-l faca cunoscut prin toate mijloacele posibile, de la om la om, prin internet sau prin presa scrisa, si, indiferent de confesiunea religioasa, ii rugam pe toti cei doritori sa ni se alature in post si rugaciune.

    Pr. Chris Terhes
    President
    Romanian Greek-Catholic Association

    SCRISOARE CATRE CLERUL SI CREDINCIOSII BISERICII GRECO-CATOLICE

    Nr. 143/09
    Blaj, 31 ianuarie 2009

    Clerului, credinciosilor si tuturor fratilor in Domnul

    Iubiti credinciosi,

    Ati aflat cu totii de proiectul legislativ propus Parlamentului in aceste zile si care dispune ca in localitatile rurale unde exista ambele confesiuni, ortodoxa si greco-catolica, biserica, cimitirul, casa parohiala si terenurile aferente sa ramana definitiv in proprietatea cultului ortodox. Iata ca dupa douazeci de ani de la eliberare se pune inca in discutie un astfel de proiect de lege, prin care se urmareste desfiintarea dreptului la proprietate al Bisericii Romane Unite cu Roma si discreditarea completa a apostolatului ei in sanul neamului nostru.

    In numele episcopatului nostru am protestat solemn in fata inaltelor foruri ale tarii. Data fiind experienta celor nouasprezece ani in incercarile de dialog cu autoritatile, constatam ca interesul fata de strigatul nostru pentru dreptate a scazut foarte mult. Desigur, in speranta noastra dorim sa ne pastram bucuria de a ne desfasura misiunea asa cum ne-o confirma principial libertatea de exprimare garantata prin Constitutie. Ne intoarcem insa inimile spre puterea Cerului si ne aducem aminte de suferintele pe care orice generatie crestina a trebuit sa le patimeasca pentru Dumnezeu.

    Iubiti credinciosi,

    Nu va temeti! Sa fim pregatiti de orice, fiindca ceasul infruntarii aduce Harul dumnezeiesc, iar de puterea Sa nu ne poate desparti nimeni. Facem apel la rugaciune si nu la retorica. Rugaciunea nu este arma de la urma, ci viata sufletului omului de credinta, doritor de pace. Certitudinea sadita in inima de obisnuinta rugaciunii e incomparabil mai de pret fata de tot ceea ce calculele omenesti ar putea sa prevada. Asistam la asalturile raului care periodic isi arata lipsa de scrupule ca sa poata descuraja si dispera. Nadejdea noastra este la Dumnezeu, convinsi fiind ca Biserica poate reinflori numai daca ii lasam Lui libertatea deplina de a sufla liber prin ruinele vietilor noastre.

    In acest sens, in virtutea slujirii arhieresti prin care am fost investiti de Dumnezeu, dispunem ca ziua de 11 februarie 2009 sa fie zi de pocainta si adanca rugaciune pentru noi toti, fii ai Bisericii Romane Unite. Incredintam astfel Cerului strigatul nostru de dreptate care aici pe pamant pare sa fie auzit tot mai putin.

    Iubiti credinciosi,

    Toate innoirile in istoria mantuirii au pornit din darul Cerului si dorinta de a face pocainta pentru pacate din partea oamenilor. Gestul de speranta al acestei zile de post, ajun si rugaciune vi-l incredintam in genunchi impreuna cu binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria, intarindu-va in credinta. Cristos este cu noi in barca batuta de valuri, nu doarme si ne spune: „Nu te teme turma mica, caci i-a placut Domnului sa-ti dea tie Imparatia” (Luca 12, 32). Sa fie aceasta zi de 11 februarie pentru fiecare in parte, zi de reculegere in fata constiintei si post aspru precum facem de Vinerea Patimilor Domnului.

    Cristos nu a murit ca erou, ci a fost dat mortii pentru ca Adevarul cerului intotdeauna a adus deranj si continua sa mustre istoria noastra omeneasca. Fiul lui Dumnezeu si-a purtat Crucea ca un renegat al istoriei, dar slabiciunea-i in fata raului a fost voita pentru ca prin pretul dragostei Sale, din moartea Sa, sa ne aduca mantuirea deplina.

    Iubiti credinciosi,

    Va suntem aproape si Va incredintam Domnului, iar prin cuvintele profetului reinnoim abandonarea noastra in puterea cerului: „Nu te teme Sioane, caci mainile tale nu vor slabi. Domnul Dumnezeul tau este in mijlocul tau ca un izbavitor puternic… Voi strange laolalta pe cei ce sunt intristati si fara sarbatoare si vor fi iarasi dintre ai tai, desi ocara apasa asupra lor… pe cei izgoniti ii voi strange de pe drumuri. Si ii voi face de lauda si cu nume, in tinuturile in care fusesera facuti de ocara” (Sofonie 3, 16-19).

    Cu arhiereasca binecuvantare,

    † LUCIAN
    Arhiepiscop Major

  2. Hai sa punem punctul pe „i”, stimata doamna: pesedeilor le-au trebuit fostul 0215 (doi si-un sfert). Nici Oprea, nici Dragnea, cu atat mai putin „Vulpea” nu erau pe placul lor. A fost o cacialma. Au incercat, dar nu le mers! Era o palarie prea mare pentru teasta lor!Drept dovada, si-au dat cu firma pesedista-n cap cu tot cu ministri lor de la interne. Sunt interese mari in partidoi, trebuie sa se puna batista pe tambal in cazurile lor de coruptie. Cine-i nebun sa recunoasca ca unii dintre social-democrati sunt corupti? Uita-te la fatalaul (scuzata sa-mi fie expresia) de Adrian Nastase: poalele Parlamentului sunt pavaza pentru el. Ani intregi s-a ascuns sub fustele nevestei, ale matusei Tamara si ar fi in stare sa se ascunda sub minijupul cat o batista a unei fete de pe centura! Astia sunt unii dintre oamenii politici, care mai au tupeul sa concureze si la prezidentiale! Sa auzim de bine!

  3. Apel impotriva dijmuirii posesiunilor greco-Calolic. de Ioan Marinoiu, ortodox.usa

    Proectul de lege 368/2007, prin care se urmareste dijmuirea posesiunilor a
    cultului Greco-catolic readus in discutie de deputatii PD-L Buda, Oltean Ion si Zegrean, este o contrazicere, aceia ca; ortodoxia este”Credinta adevarata” sau dreapta credinta” punerea in aplicare a legii de mai sus dovedim lumii civilizate ca Romania ortodoxa nu este un stat civilizat si nici de Drept.

    Bisericii Greco-catolica Romania si romnaii ii datoreste infinit mai mult. Daca nu erau greco-catilicii, noi, romanii, am fi ramas analfabeti. Nu am fi fost uniti intr-un stat unitar. Ierarhii si preotimea ortodocsa, care in 1000 de ani nu au facut nimic pe taram social si cultural pentru poporul roman, a carei urmari este saracia romanilor intr-un stat cu bogatii imense. Biserica Greco-Catolica la 1698-1700 s-au intors la civilizatia occidentala. Cu ajutorul financiar si intelectual primit de la Vatican nu ca sa sa cucereasca teritorii cum gresit sustin preotimea noastra ortodoxa, Vaticanul se intinde cultural si spiritual pe tot in lumea ca sa civilizeze, pe romani i-a ajutat ca sa scoata un popor de neam latin din incultura balcanica, din intunericul cultural in care romanii au fost/sunt batjocoriti de nemernici calugari greci, rusi bulgari si sarbi in trecut, iar in prezent de calugarii nostrii, pentru ca sunt slugi pleate mamei Rusii ortodoxe. Romanii ardeleni greco-catolici in trei secole au facut cat n-au facut ortodoxii in o mie de ani. Acum fara nici o remuscare vor sa fure bunurile fratiilor de sange latin.

    Confiscarea acestor bunuri este o rusine pentru BOR si pentru poporul roman ce-si zice dar nu este „drept credincios” daca incala cele Zece porunci; Sa nu furi. Sa nu poftesti nimic ce este al de aproapelui tau. Sa nu minti.

    Parinte Patriarh Daniel, Domnule Presedinte, Domnule Prim Minisrtu, D-lor Presedinti ai Cameri Deputatilor si ai Senatului, abrogati lega 368. Este o rusine pe obrazul Romaniei. Acum suntem mari si tari, istoria insa va/ne va judeca.

    Indepartati fila neagra a furtului a crimelor, a nedreptatii impotriva fratilor nostrii romani fii ai Bisericii greco-catolici din „Cartea de aur” a istoriei Romaniei.
    03.02.2009 Nu se poate… de Ciprian
    Nu se poate asa ceva…trebuie sa reactionam, nu putem lasa sa ni se incalce drepturile, ar trebui incepand de la credinciosi pana la epoiscopi sa luam atitudine si sa nu bataia de joc a politicienilor si a BOR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.