Aurel Ionuț Echim, tânărul din Monor care în toamna anului trecut și-a ucis în bătaie tatăl, lovindu-l cu un levier, a fost condamnat recent de Tribunalul Bistrița-Năsăud la ani grei de închisoare. Asta cu toate că instanța de fond i-a reținut ca circumstanță atenuantă faptul că a fost provocat de tatăl său, care beat fiind l-a lovit și l-a împins într-o cadă, iar mai apoi a vrut să îl lovească cu levierul, care la final i-a adus lui moartea. În plus, cauza a fost judecată în procedură simplificată, dat fiind faptul că tânărul a recunoscut fapta. Astfel, pedeapsa i-a fost mult redusă. Totuși, atât inculpatul, cât și procurorii nu au fost mulțumiți și au atacat sentința la Curtea de Apel Cluj.

Tânărul din Monor, care în luna octombrie a anului trecut și-a omorât tatăl după ce l-a lovit cu un levier, a fost condamnat în primă instanță la 7 ani și 6 luni de închisoare. Procesul pe fond a început la finele lunii februarie, iar la jumătatea lunii iulie tribunalul a venit cu prima sentință.

“În temeiul disp. art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul EAI, (…), cetățean român, studii gimnaziale, necăsătorit, muncitor necalificat, stagiul militar nesatisfăcut (…), fără antecedente penale, (…) arestat preventiv în cauză, aflat în prezent în (…), pentru săvârşirea în forma violenţei în familie a infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.pen. rap. la art. 199 alin. 1 C.pen., cu reţinerea disp. art. 75 alin. 1 lit. a C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. rap. la art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului EAI pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.

În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a arestului preventiv luată faţă de inculpatul EAI.

În temeiul prev. art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 10.10.2023 la zi.

În temeiul prev. art. 404 alin. 4 lit. d C.pr.pen. rap. art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. dispune confiscarea specială a levierului metalic folosit la săvârşirea infracţiunii de omor. În baza prev. art. 255 C.pr.pen. dispune restituirea către aparținătorii victimei EI a obiectelor de vestimentaţie aparţinând victimei, ambalate în coletul nr. 1 şi a ansamblului dentar ambalat în plicul nr. 1. În baza prev. art. 255 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul EAI a obiectelor de vestimentaţie ambalate în coletul nr. 3 şi a celor două telefoane mobile ridicate de la inculpat ambalate în plicul nr. 2.

În baza disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul EAI. Face aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 referitoare la informarea inculpatului în sensul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Constată că nu există constituire de parte civilă în cauză.

În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 3.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 2.100 lei pentru faza de urmărire penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, este sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în acest dosar.

A solicitat procedura simplificată, dar și o circumstanță atenuantă

Chiar de la primul termen în dosar, tânărul Echim a recunoscut faptele așa cum au fost descrise de procurori în rechizitoriu și a solicitat judecarea sa în procedură simplificată, solicitare admisă de instanță. Acest aspect i-a adus o reducere cu o treime a pedepsei, conform legii penale.

Pe parcursul procesului, avocatul tânărului a solicitat totuși ca instanța să rețină reţinerea pe lângă încadrarea juridică cu care a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, şi a prevederilor art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, respectiv scuza provocării.

“Susţine în totalitate cele menţionate în scris, apreciind că prin probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, o asemenea încadrare juridică ar trebui aplicată şi este pe deplin justificată, văzând în acest sens atât declaraţia inculpatului, care a descris pe larg ceea ce s-a întâmplat în acea seară, dar şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Primul martor este mama inculpatului care a arătat în ce condiţii s-a săvârşit această faptă, fiind sub ameninţare atât dânsa cât şi inculpatul, ameninţare directă cu lovire şi cu moartea din partea victimei. La fel această aserțiune este arătată şi de către ceilalţi martori, sora inculpatului şi respectiv vecina care atunci a ieşit şi a observat ce se întâmplă, înainte să ajungă organele de urmărire penală. Apreciază apărătorul inculpatului că inculpatul a săvârşit această faptă sub imperiul unui atac iminent, ilicit, îndreptat împotriva sa, sigur s-au depăşit limitele acestui atac, de aceea a solicitat reţinerea scuzei provocării”, se arată în încheierea penală de la termenul care a avut loc în luna aprilie.

De cealaltă parte, procurorii s-au opus acestei cereri, întrucât fapta nu ar fi fost comisă datorită unei stări de provocare din partea victimei.

“Într-adevăr din actele dosarului rezultă că anterior producerii faptei, a existat o agresiune între inculpat, victimă şi mama, respectiv soţia acestuia, acest episod violent s-a produs în casă, a fost de o mică intensitate, respectiv victima l-a împins în cadă pe inculpat şi ulterior, a lovit-o cu palma pe mama acestuia. Susţine că din probele administrate în cauză rezultă că acest episod s-a încheiat, inculpatul a ieşit afară, fiind urmat la scurt timp de către victimă şi aici, fără a mai avea loc vreo altă agresiune, inculpatul l-a lovit pe tatăl său de mai multe ori cu levierul în zona capului, a gâtului şi a pieptului, leziuni care i-au produs moartea, şi spune că independent de acţiunile anterioare care s-au produs în casă. În acest sens solicită a se avea în vedere şi declaraţiile martorilor (…), străini de familie, care au arătat că imediat după comiterea faptei inculpatul le-a spus acestora că i-a dat în cap lui (…) cu levierul şi că nu mai au treabă cu acesta, astfel că în opinia sa din acest punct de vedere nu ar fi posibilă reţinerea unei circumstanţe atenuante, fapta comiţându-se din dorinţa inculpatului de a-i aplica o lecţie tatălui său”, se arată în documentul instanței.

Amenințat cu moartea, a lovit și a ucis

Tragedia s-a petrecut în seara de 9 octombrie 2023, când Aurel Ionuț Echim, în vârstă de doar 21 de ani, a pus capăt zilelor tatălui său, și el un bărbat încă tânăr, de 49 de ani, lovindu-l cu un levier. Evident, nu există nici o scuză pentru o asemenea faptă, însă în acea seară, cel care promitea moartea lui Aurel a fost chiar tatăl său, care era beat criță și devenise violent. Și culmea, totul s-a petrecut la doar două zile după nunta surorii tânărului.

Scandalul a început în baia locuinței, unde Echim Ilie. și-a lovit fiul și l-a împins în cadă, iar apoi l-a amenințat cu moartea spunând „din mânurile mele îi moartea la băiat”.

La scenă a fost martoră mama tânărului, care a încercat să aplaneze conflictul, însă a fost lovită cu palma peste faţă de soțul său. Apoi, furios, bărbatul a ieșit din casă și s-a întors în scurt timp ținând în mână un levier, amenințându-și fiul și soția cu moartea. În acel moment, tânărul a smuls levierul din mâinile tatălui său și a ieșit din locuință în curte. Echim sr. nu s-a lăsat și și-a urmărit fiul, încercând să îl lovească. Nervos peste măsură că nu este lăsat în pace, tânărul și-a lovit tatăl cu levierul, în cap, de câteva ori. Loviturile i-au fost fatale lui Echim sr., acestea provocându-i o hemoragie puternică, astfel că sângele i-a pătruns în căile respiratorii în timp ce se chinuia să respire și practic a murit asfixiat.

“Victima Echim Ilie a părăsit locuinţa şi la scurt timp s-a întors în bucătăria locuinţei ţinând în mână un levier metalic şi i-a ameninţat că îi va omorî pe inculpat şi pe martora Echim Aurica, moment în care inculpatul a prins cu mâinile de levierul metalic, aspecte care reies din declaraţiile inculpatului şi martorei Echim Aurica. Din declaraţia inculpatului reiese faptul că în acest moment victima i-ar fi aplicat cu cealaltă mână 2 pumni peste spate, însă acest aspect este în contradicţie cu afirmaţia martorei Echim Aurica, care a negat că aceştia s-ar fi lovit cu acest prilej.

În continuare inculpatul a smuls levierul din mâna victimei, după care a ieşit din locuinţă, iar victima a ieşit după el, în curtea locuinţei, aspect care reiese din declaraţia inculpatului şi martorei Echim Aurica. Pe trotuarul de lângă peretele locuinţei, la câțiva metri de scările de acces, inculpatul observând că tatăl său îl urmărește, pe fondul stării de nervozitate, a aplicat din întoarcere o lovitură cu levierul aflat în mâna stângă, la nivelul capului victimei, după care a luat levierul în mâna dreaptă şi i-a aplicat alte 2-3 lovituri la nivelul capului și toracelui, cauzându-i victimei leziuni traumatice grave în zona mandibulei, gâtului şi toracelui, victima reușit numai să mai exclame «Au! Au!» după care a căzut lângă trotuar cu faţa în jos agonizând, iar la scurt timp a intervenit decesul prin asfixie mecanică cu aspirat sangvin traheo-bronho-pulmonar”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.