O tânără din comuna Salva este anchetată de poliţişti fiindcă, în urmă cu aproape trei ani, ar fi furat unui bărbat din Rebra un telefon mobil, în valoare de peste 500 de euro.
În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat, joi, o tânără, în vârstă de 23 de ani, din Salva, bănuită de săvârşirea unui furt.
„În fapt, în cursul lunii octombrie, anul 2013, în timp ce se afla într-un imobil situat pe raza oraşului Năsăud, aceasta ar fi sustras un telefon mobil, aparţinânând unui bărbat din Rebra, cauzând un prejudiciu de 549 de euro”, se arată într-un comunicat al IPJ BN.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tinerei şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat.