O tânără din județul Cluj este bănuită de polițiștii din Bistrița-Năsăud că ar fi condus sub influența substanțelor interzise. Asta după ce a fost testată cu drug-testul, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Pentru a se convinge dacă tânăra a consumat sau nu substanțe psihoactive, oamenii legii au dus-o la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, tânăra, care are 27 de ani și este din localitatea Jucu de Mijloc, județul Cluj, a fost oprită pentru control de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în timp ce se deplasa cu autoturismul prin localitatea Urmeniș.
„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechința continuă cercetările.