Un tânăr din Bistrița, care sâmbătă seara se afla într-un club din Bistrița, s-a ales cu dosar penal după ce jandarmii, care au intervenit la aplanarea unui scandal, au găsit asupra lui un pliculeț cu droguri. Tot în weekend, oamenii legii au aplicat amenzi de aproape 8.000 lei.
Pentru un sfârșit de săptămână în siguranță, jandarmii bistrițeni au asigurat măsurile de ordine publică la manifestările cu public numeros organizate în această perioadă. Astfel, jandarmii au fost prezenți în municipiul Bistrița, la Sângeorz-Băi respectiv în Pasul Rotunda. De asemenea, jandarmii din cadrul posturilor montane Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița au acţionat zilnic pentru menţinerea unui climat de ordine și siguranță publică în aria de competență, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiștilor aflaţi în stațiunile turistice sau pe traseele montane.
„În principal misiunile executate au avut un caracter preponderent preventiv dar au fost aplicate și sancțiuni pentru: adresarea de injurii, consumul de băuturi alcoolice, organizarea unor activități de picnic în spațiul public neamenajat, cerșetorie, tulburarea ordinii publice, respectiv distrugerea unor indicatoare.
Totalul amenzilor aplicate se ridică la 7.700 lei și 5 avertismente scrise.
Totodată, sâmbătă noaptea pe fondul unui scandal izbucnit la unul dintre cluburile din municipiul Bistrița, jandarmii au intervenit pentru aplanarea acestuia iar la efectuarea controlului corporal preventiv asupra unui tânăr a fost găsit un plic ce conținea o substanță albă transparentă. Ca urmare, pe numele tânărului de 25 de ani din municipiul Bistrița, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu”, a transmis Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.