Un tânăr aflat sub influența substanțelor cu efecte psihoactive, a fost depistat ieri de către polițiștii locali, în parcul de joacă din zona Subcetate din Bistrița. Asupra tânărului au fost găsite mai multe pliculete cu substanțe interzise, dar și mai multe aparate electronice care, se pare că nu îi aparțineau.

Poliția Locală a fost sesizată joi, de faptul că în parcul de joacă din cartierul ANL Subcetate se află o persoană cu un comportament suspect.

„Sesizarea s-a adeverit, echipa din zona identificând o persoana de sex masculin aflată sub efectul unor substanțe bănuite a fi din categoria celor psihoactive. Totodată, asupra tânărului s-au găsit și plicuri cu substanțe solide de tip prafuri suspecte a da efecte psihoactive.

Acesta avea asupra lui mai multe aparate electronice a căror proveniență nu a putut fi dovedită.

Au fost sesizate autoritățile în a căror competență intră solutionarea acestor cazuri”, a transmis Poliția Locală Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.