Un tânăr din Viișoara, care, în urmă cu circa trei săptămâni, a urcat la volan rupt de beat și fără să aibă permis de conducere, a fost trimis în judecată de procurorii bistrițeni la circa o săptămână de la comiterea infracțiunilor. Acesta nu va sta singur în fața judecătorilor, fiindcă procurorii l-au trimis în judecată și pe proprietarul autoturismului, care știa că tânărul nu are dreptul de a conduce autovehicule.
G.I.D, în vârstă de 29 de ani, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pe data de 22 mai, la o săptămână distanță de la comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și sub influența alcoolului, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Pe 15 mai, tânărul, băut fiind, dar și fără permis de conducere, „a condus pe raza localității Viișoara un autoturism neînmatriculat aparținând inculpatului T.P.A., producând un accident soldat cu pagube materiale„.
Potrivit procurorilor, îmbibația alcoolică a acestuia a fost de 3,41 g/l alcool pur în sânge.
În același dosar, instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, a fost trimis în judecată și proprietarul autoturismului, T.P.A, aflat sub control judiciar. Acesta este acuzat de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știa că nu deține permis de conducere și că se află sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, „în noaptea de 14/15 mai 2020, pe raza localității Viișoara, un tânăr de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism a acroșat un alt autoturism care era parcat regulamentar. Acesta a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, iar autovehiculul nu este înmatriculat.
Tot cu ocazia cercetărilor, polițiștii rutieri au constatat faptul că, proprietarul autoturismului, un bărbat în vârstă de 42 ani, din Viișoara, l-ar fi înmânat spre a-l conduce tânărului de 29 de ani, deși ar fi știut faptul că nu deține permis și se că află sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu deține permis de conducere auto și se află sub influența băuturilor alcoolice„.