În această dimineață, în jurul orei 02.40, pe Drumul Județean 172G, în localitatea Dorolea, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unui tânăr de 19 ani.
La fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au constatat faptul că, tânărul de 19 ani, din Cușma, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cușma către Dorolea, a pierdut controlul acestuia și a ajuns într-un șanț.
În urma accidentului, acesta a fost rănit și transportat la spital. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.
Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.