Un tânăr de 18 ani a fost reținut de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud și riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile, după ce a fost depistat vânzând droguri mai multor persoane din Bistrița-Năsăud, inclusiv unor minori. Se pare că tânărul face parte dintr-o rețea de traficanți de substanțe interzise, parte dintre aceștia căzând în mâinile procurorilor antimafia în lunile octombrie și noiembrie 2024.
Potrivit procurorilor, tânărul a vândut substanțe psihoactive timp de trei ani.
„Urmare comunicatelor de presă nr. 1 din data de 22.10.2024 și nr. 2 din data de 26.11.2024, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 09 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 18 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2021 – 2024, inculpatul a procurat, manipulat, oferit și vândut substanțe psihoactive către consumatori, inclusiv minori, din județul Bistrița Năsăud, cu sume cuprinse între 50 și 100 lei pentru un gram.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis DIICOT, într-un comunicat.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, serviciilor de combatere a criminalității organizate Maramureș și Sălaj, Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.
CITEȘTE ȘI: