Tăşuleasa Social a găzduit în perioada 21 iulie-1 august Tabăra Internaţionlă Rotary, denumită „Natură şi Cultură”, organizata de către Rotary Club Bistriţa Nosa, care a reunit copii din 13 ţări, inclusiv România, la activităţi educative, distractive şi de voluntariat.
Tabara Internatională Rotary a fost organizată de membrii Rotary Club Bistriţa Nosa pentru 37 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani, proveniţi din următoarele ţări: Slovenia, Franţa, Rusia, SUA, Marea Britanie, Turcia, Israel, Olanda, Germania, Italia, Polonia, Cehia şi România. Copiii veniţi din afara României, 15 la număr, au petrecut în tabără 10 zile, în timp ce copiii români au petrecut câte 5 zile, în două serii.
Copiii români provin din 6 judeţe, fiind selecţionati şi sponsorizaţi de câte un club Rotary din aceste zone. Au participat: un tânăr din Constanţa, 6 tineri din Năsăud, o tânără din Cluj, 3 tineri din Ploieşti şi 9 tineri din Bistriţa, din care 3 sponsorizaţi de către Rotary Club Bistriţa şi 6 de către clubul organizator al taberei, Bistriţa Nosa.
Pe parcursul celor 10 zile, tinerii au avut un program complex, conceput împreună de membrii asociaţiei Tăşuleasa Social şi de membrii clubului Rotary Bistriţa Nosa. Programul a inclus activităţi educative, atât în Pădurea Pedagogică, cât şi la Centrul de Educaţie de la Dorna Cândreni.
Majoritatea activităţilor s-au desfăşurat în campusul Tăşuleasa Social de la Piatra Fântânele, copiii au avut parte şi de numeroase excursii, cu scop socio-cultural, ei vizitând: Muzeul Grăniceresc Năsăudean, oraşul Bistriţa şi Biserica Evanghelică, Mănăstirea Piatra Fântânele, Castelul Dracula, Liceul de Arte Corneliu Baba din Bistriţa, dar şi Şcoala primară de la Ciosa.
Printre activităţile cele mai îndrăgite de copii se numără cele două excursii în Parcul Naţional Călimani.
Tinerii au participat la o activitate de voluntariat la cel mai nou proiect al asociaţiei – reamenajarea drumului Mariei Theresia, au parcurs trasee, până pe Vârful Străcior la altitudinea de 1963 de metri.
„Pentru Tăşuleasa Social această tabără reprezintă un vot de încredere internaţional şi un nou pas înainte în strategia noastră de deschidere a porţilor. Cu toate că de-a lungul celor aproape 14 ani de activitate ne-au trecut pragul zeci de grupuri din străinătate, niciodată până acum această mică ţară Tăşuleasa nu a găzduit 13 ţări deodată. Consider că succesul acestei tabere ne spune multe despre măsura în care metodele noastre sunt eficiente la nivel internaţional şi nu doar local”, a declarat preşedinte Tăşuleasa Social, Alin Uhlmann Uşeriu.
Pe parcursul celor 10 zile, s-au legat prietenii, experienţa inter-culturală fiind deosebită şi pentru participanţii la tabără şi pentru voluntarii Tăşuleasa Social.
Membrii Rotary Club Bistriţa Nosa au făcut toate demersurile necesare pentru a face această experienţă posibilă pentru toţi participanţii.
„În fapt, acest proiect se află deja în cel de al patrulea an de derulare. A început cu copii din Moldova aflaţi în situaţii de dificultate şi a continuat cu copii din Bistriţa. Reuşita acestei colaborări cu Tăşuleasa Social ne-a încurajat să trecem la un alt nivel. Am acreditat tabăra în reţeaua Rotary International şi astfel a devenit o tabără internaţională. Proiectul a reprezentat şi o premieră, fiind pentru prima dată când limba de comunicare în tabără a fost limba engleză”, potrivit preşedintelui în exerciţiu al clubului Rotary Bistriţa Nosa, Marsineta Vaida.
„Pregătirile au durat aproape 6 luni, responsabilitatea noastră fiind atât promovarea la nivel internaţional şi naţional a taberei, cât şi selectarea participanţilor şi organizarea logistică. Nu pot afirma că a fost foarte dificil, însă a presupus un volum de muncă consistent. Proiectul a fost cu siguranţă o reuşită şi acest lucru a fost confirmat cu prisosinţă de lacrimile din ochii tinerilor participanţi, care mi-au declarat emoţionaţi că nu mai vor să plece acasă. Am văzut tineri musulmani îmbrăţişând tineri evrei şi creştini, care îşi promiteau să ţină legătura, să-şi consolideze prieteniile înnodate aici; am văzut emoţia şi lacrimile din ochii unei tinere din Rusia, care era îmbrăţişată de noii prieteni din Olanda, SUA, Germania, România şi celelalte ţări reprezentate aici, care îşi promiteau să revină aici şi să se revadă. Obiectivul principal al Rotary International este promovarea păcii şi prieteniei în lume şi cred că acest proiect a urmat întrutotul acest obiectiv”, a declarat coodonatorul proiectului din acest, Marin Mic, past president al Rotary Club Bistriţa Nosa.
Colaborarea între Rotary Club Bistriţa Nosa şi Tăşuleasa Social este nu doar o reuşită, ci un model de bună practică, care ar putea şi ar trebui să fie urmat de cât mai mulţi dintre noi, pentru o lume mai bună şi mai paşnică.