Aproximativ 200 de români au trăit o seară de coșmar pe aeroportul din Madrid după ce cursa unei companii low-cost a fost anulată, lăsându-i blocați în terminal. Oamenii au stat în avion două ore, după care au fost dați jos din aeronavă.
Incident tensionat aseară, în Aeroportul din Madrid. Zborul Wizz Air Madrid-București, programat să decoleze la 19:30 de pe Barajas, nu a mai plecat, generând o așteptare frustrantă pentru pasageri, care, după două ore în aeronavă, au fost dați jos.
După aproximativ 10 ore de așteptare plină de incertitudine, pasagerii au fost instruiți de reprezentanții companiei să-și recupereze bagajele. Printre aceștia se numără și persoane în vârstă și copii, unii venind de la sute de kilometri pentru a lua un zbor direct Madrid-București.
Cei care nu au avut unde merge au fost direcționați către hoteluri, în timp ce echipajul Wizz Air, deși a refuzat să facă declarații, a transmis călătorilor că vor fi reprogramați pe un alt zbor în cursul zilei, relatează Știrile TVR.