În plină secetă, sute de familii din comunele Victoria și Golăiești, județul Iași, s-au trezit că nu mai au apă pentru animale și grădini din cauza unui om de afaceri ce a secat cursul apei Jijiei vechi pentru a-l curăța și amenaja un debarcader, scrie ReporterIS.
Unul dintre sătenii revoltați a declarat că din cauza deciziei omului de afaceri, două tone de pește au murit.
Pe aproape un hectar, în centrul comunei Victoria, omul de afaceri Marian Crețu a amenajat, de mai mulți ani, o pensiune cu terenuri sportive, terase, restaurant, locuri de cazare, saună și piscine. El se apără și spune că a făcut de fapt un bine comunității.
„E de la secetă, eu doar am curățat-o. Pentru că altfel ar fi fost mirosuri urâte și țânțari. Or asta îmi strică afacerea. Am făcut un bine pe banii mei”, a afirmat Crețu.
Atât inspectorii ABA Prut-Bârlad cât și omul de afaceri au admis că pentru lucrări în albie ar fi fost necesară autorizarea de la „Apele Române”. Care nu există. „Dacă tot a fost perioada asta de secetă, am zis să fac și eu acolo, că am niște bărcuțe. Dar altceva n-am construit”, a precizat Marian Crețu.