În perioada 1- 15 octombrie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a desfăşurat o acţiune de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a gemurilor, jeleurilor, marmeladelor de fructe şi a pireului de castane îndulcit, destinate consumului.

 

 

Inspectorii CJPC B-N au verificat 15 operatori economici, respectiv depozite en-gros şi magazine atât din mediul urban cât şi din cel rural. În urma controlului efectuat au fost constate abateri privind etichetarea produselor în conformitate cu prevederile legale de etichetare a alimentelor. Cea mai mare parte a produselor nu aveau înscrise în acelaşi câmp vizual, informaţiile privind denumirea produsului, canitatea netă, durabilitatea minimală şi expresiile "preparat cu …grame pentru 100 grame produs" şi "conţinutul total de zaharuri…grame pentru 100 de grame produs". Au fost găsite nereguli şi în ceea ce priveşte ilustrarea de fructe pe ambalajele produselor care conţin numai arome din fructul respectiv şi nu fructul în sine. Inspectorii CJPC B-N au întocmit 15 procese verbale prin care s-au aplicat 8 amenzi contravenţionale în valoare de 2.600 de lei şi 7 sancţiuni cu avertisment. Au fost controlate peste 1.450 de kg de produse în valoare de circa 12.162 de lei. Din această cantiate au fost oprite temporar de la comercializare peste 1.440 de kg de produse în valoare de aproximativ 12.000 de lei, care prezentau abateri de informare la etichetare.

 

 

Iulia STUPINEAN  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.