Orice ploaie mai serioasă arată adevărata faţă a sistemului de canalizare a municipiului Bistriţa. În timp ce în anumite zone reţeaua de apă-canal a intrat în reabilitare, în altele canalizare îşi arată pe deplin vechimea. Vinovaţii o dau cotită, pasând culpa de la unul la celălalt.
Ploaia de lungă durată, care a căzut în municipiul Bistriţa în 7 decembrie, a provocat un adevărat dezastru în unele beciuri ale blocurilor de locuinţe de pe strada Arcaşului. De asemenea, şi casele aflate pe străzile Valea Budacului şi Mihai Viteazul din municipiul Bistriţa au fost serios afectate, în ciuda faptului că în această zonă s-au executat deja lucrările de reabilitare a sistemului de apă-canal. Canalizarea nu a făcut faţă debitului mare de apă şi a refulat, inundând beciurile şi curţile oamenilor. Exact la fel ca şi în anii trecuţi, apa a băltit acum şi pe şoseaua recent asfaltată. Probleme din cauza ploilor abundente şi a şanţurilor de scurgere infundate s-au înregistrat însă la nivelul întregului judeţ.
Aquabis vs. SGA
Conductele de canalizare din municipiul Bistriţa, vechi de aproape 40 de ani, nu mai fac faţă de mult timp debitelor mari de apă. După orice ploaie de lungă durată bistriţenii se trezesc cu şoselele acoperite de apă, iar unii chiar cu beciurile şi curţile inundate. Vinovaţii pentru aceste incidente însă nu se găsesc niciodată.
Directorul Aquabis Bistriţa-Năsăud, Ioan Şandru, susţine că apa ce a inundat beciurile blocurilor de locatari din zona străzii Arcaşului nu a provenit din cauza canalizării ce a refulat,canalizare ce se află în administraţialor, ci altul a fost motivul. Şandru susţine că în acea zonă a municipiului Bistriţa se află unul dintre bazinele de retenţie a apei pluviale, care nu se află în administrarea lor, ci a celor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud. Conform declaraţiei directorului Aquabis, acel bazin nu mai este funcţional de mai bine de un an de zile, fiind părăsit de cei de la SGA din cauza lipsei curentului electric, fără de care pompa de evacuare a apei nu poate fi funcţională. Astfel, bazinul este în permanenţă plin de apă, iar la cea mai mică ploaie acesta se revarsă, apa ajungând în subsolurile blocurilor de locuinţe. Şandru susţine că nu au fost întâmpinate probleme de niciun fel pe tronsoanele pe care s-a efectuat deja reabilitarea la sistemul de apă-canal.
În ciuda acestei declaraţii, locuitorii străzilor Valea Budacului şi Mihai Viteazul din municipiu s-au trezit cu beciurile şi gospodăriile indundate de apa care nu şi-a găşit locul în canalizarea recent reabilitată. În faţa spălătoriei auto de pe strada Mihai Viteazul apa a băltit pe porţiuni mari mai mult timp, stârnind indignarea bistriţenilor din acea zonă. Totuşi directorul SC Aquabis recunoaşte că surprize pot apărea şi de acum în colo, deoarece unele conducte de canalizare din Bistriţa sunt mai vechi de 35 de ani. „Surprize pot apărea, deoarece în unele zone canalizarea are o vechime cuprinsă între 35 şi 40 de ani” – a declarat pentru Gazeta de Bistriţa Ioan Şandru.
Până la închiderea ediţiei, directorul SGA Bistriţa-Năsăud, Doru Hăsmăşan, nu a putut fi contactat pentru a explica din ce motive, bazinul de retenţie din zona străzii Arcaşului a fost lăsat în paragină.
Bani pe apa sâmbetii
Programul de canalizare şi introducere a apei potabile atât în municipiul Bistriţa, cât şi în unele părţi ale judeţului Bistriţa-Năsăud, este cea mai mare investiţie în infrastructură din anul 1989 încoace. După mai mulţi ani de încercări, autorităţile judeţene au reuşit cu chiu cu vai să obţină fondurile necesare accesând fondul european ISPA. Valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la 21 de milioane de lei, iar acestea trebuie finalizate până la sfârşitul anului viitor. Conform directorului Aquabis, Ioan Şandru, la ora actuală lucrările sunt în grafic şi nu s-au înregistrat niciun fel de probleme la sectoarele deja reabilitate.
Totuşi inundaţiile din zona străzilor Mihai Viteazul, Valea Budacului şi Rodnei arată că nu este tocmai aşa. Deşi aceste tronsoane au fost recent reabilitate, probleme par să reapară. În urmă cu puţin timp apa din una dintre gurile de canal de la intersecţia străzilor Rodnei cu Someşului din municipiul Bistriţa se revărsa pe carosabil. Aproape o zi întreagă apa a inundat tronsonul recent reabilitat din apropierea autogării, fără ca nimeni să intervină. Lunea trecută acelaşi lucru l-au experimentat şi locuitorii străzilor Mihai Viteazul şi Valea Budacului. Numai că aici apa nu s-a limitat doar la partea de carosabil, ci s-a infiltrat şi în gospodăriile oamenilor.
Deşi atât lucrările de reabilitare a sistemului de apă-canal, cât şi cel de modernizare a carosabilului din aceste zone s-au finalizat, calitatea acestora se vede cu ochiul liber. Iar banii plătiţi pentru aceste lucrări pot fi catalogaţi ca şi duşi pe apa sâmbetei.
Ploaia, bat-o vina
Ploaia torenţială ce s-a abătut asupra judeţului Bistriţa-Năsăud în urmă în 7 decembrie a cauzat neplăceri atât locuitorilor din municipiul Bistriţa, cât şi celor din judeţ, însă vinovaţi nu s-au găsit, deşi s-a stabilit că aceste probleme au survenit din cauza prostei administraţii a sistemelor de canalizare şi a şanţurilor de scurgere.
În municipiul Bistriţa locuitorii din zona străzii Arcaşului au fost nevoiţi să apeleze la ajutorul pompierilor pentru a scoate apa din beciurile blocurilor.
În cartierul Sigmir, oamenii au fost de a dreptul îngroziţi când au văzut că pârâul ce traversează respectiva zonă iese din matcă. Urmările au fost cele deja consacrate: apa a inundat grădini, curţi, beciuri şi fântâni. Locuitorii acestui cartier al municipiului dau vina pe Primăria Bistriţa, care nu s-a ţinut de cuvânt, când în urmă cu ceva timp promisese locuitorilor că şantul care apără gospodăriile de infiltraţiile de apă va fi decolmatat până la sfârşitul lunii octombrie.
Ploile abundente au afectat şi comunele Matei, Lechinţa, Galaţii Bistriţei şi Teaca. În satele comunei Matei au fost inundate aproape 50 de hectare de teren agricol, iar în satul Corvineşti au fost inundate peste 55 de hectare de teren din imediata apropiere a râurilor Meleş şi Corvineşti. De asemenea, porţiuni mari din mai multe drumuri judeţene au fost inundate, deoarece şanţurile de scurgere de pe marginea drumului nu au fost curăţate.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.Ok