O femeie din Prundu Bârgăului a anunțat, miercuri, polițiștii, că a găsit o armă într-o boxă din blocul în care locuiește. Polițiștii au stabilit că pistolul este unul letal și nu era înregistrat în circuitul legal. În aceeași zi, un bărbat din Rodna s-a ales cu dosar penal după ce s-a apucat să confecționeze artizanal cartușe de vânătoare.
„La data de 22 aprilie, o femeie în vârstă de 59 de ani, din Prundu Bârgăului, a acționat conform prevederilor legale și a sesizat faptul că într-o boxă din scara blocului în care locuiește, a găsit o armă. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că este vorba despre un pistol letal care nu este înregistrat în circuitul legal. Totodată, au ridicat în vederea continuării cercetărilor arma în cauză și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
De asemenea, cu ocazia unor controale efectuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase la locuința unui bărbat din Rodna, gestionar în cadrul unei asociații cinegetice, au fost găsite 3 cartușe confecționate artizanal. Oamenii legii au stabilit faptul că acesta ar fi deținut fără drept pulbere, pe care a folosit-o la confecționarea cartușelor de vânătoare.
„Cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului materialelor explozive și nerespectarea regimului armelor și munițiilor„, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii atrag atenția că manevrarea unor astfel de obiecte, de către persoane neautorizate, poate avea consecinţe grave, de natură să pună în pericol viaţa, sănătatea unor persoane sau integritatea unor bunuri.
Rudele persoanelor care au deţinut arme sau materiale explozive sunt obligate ca, după decesul acestora, să anunţe Poliţia.
De asemenea, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, precum şi nerespectarea regimului materiilor explozive, atrage pedeapsa cu închisoarea, astfel:
1. Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni, precum circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, tentativa se pedepseşte .
2. Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă;
3. Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiuni privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepseşte cu închisoare la unu la 5 ani.
Condiţiile de păstrare şi port ale armelor letale:
a) Titularul dreptului de a purta şi folosi arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.
b) Păstrarea armei şi muniţiei prevăzute la alin. (1) la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului se face în locuri special destinate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
c) Arma de apărare şi pază poate fi purtată numai de către titularul permisului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
– trebuie să fie asigurată şi să nu fie armată;
– să nu prezinte defecţiuni, cu excepţia situaţiei în care este transportată la armurier;
– trebuie să stea în permanenţă introdusă în toc şi ascunsă vederii, cu excepţia situaţiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze;
– să se afle în permanenţă numai asupra sa şi să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;
– deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condiţiile în care poartă arma asupra sa.
IPJ Bistrița-Năsăud mai atrage atenția că nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea penală sau contravențională.