Recunoaştem, termenul nu ne aparţine, a fost preluat din presa locală, care la rândul ei l-a preluat din folclorul urban local. La un moment dat i s-a spus “Sula lui Vasile”, probabil spunem noi, după numele inițiatorului monumentului în cauză, dar la ora actuală a prins în mentalul colectiv denumirea de “Sula lui Creţu”.
Este vorba de Monumentul Eroilor Neamului, situat în Parcul Eroilor, din fosta Piaţă Petru Rareş, din municipiul Bistriţa, situată vis-à-vis de Palatul Administrativ al judeţului Bistriţa-Năsăud, respectiv sediul Consiliului Judeţean şi a Prefecturii judeţului. “O lumânare aprinsă răspândeşte lumina şi căldura în jur şi nu arde pentru sine, ci întotdeauna pentru ceilalţi”, este crezul sculptorului Mircea Spătaru, despre acest monument, inaugurat la data de 24 octombrie 2009.
“Gazeta de Bistriţa”, scoate la suprafaţă istoria ascunsă a locului unde este amplasat Monumentul Eroilor Neamului, a faptului că pe locul celebrului monument cunoscut în folclorul local drept “Sula lui Creţu”, trebuia să fie edificat un ansamblu arhitectural, numit “Trei Staţiuni Catalitice” a unuia dintre cei mai celebri sculptori români, Paul Neagu. Unul din artizanii eşecului amplasării operei lui Paul Neagu în scuarul din Piaţa Petru Rareş, a fost actualul director al Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, la vremea respectivă având funcţia de Consilier şef al Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Bistriţa-Năsăud. O să publicăm documente unice, corespondenţă purtată de marele artist, sculptorul Paul Neagu, cu Mircea Oliv, o intervenţie a ambasadorului român de la Londra, Sergiu Celac, dar şi înscrisuri care demonstrează că anumite persoane au făcut tot posibilul ca să împiedice proiectul, lucru care în final le-a reuşit. Şi astfel bistriţeni, municipiul Bistriţa, sau procopsit cu actualul Monument al Eroilor Neamului, cunoscut mai bine sub denumirea de “Sula lui Creţu”.
Paul Neagu a fost un artist plastic, pictor, desenator, grafician, sculptor, poet, profesor de artă română – englez. A fost deseori numit cel mai important artist plastic român de la Constantin Brâncuși încoace. S-a născut în 1938 în Bucureşti şi a decedat în 2004 la Londra. Sculpturile, picturile, desenele și documentarea performanțelor sale se afla în numeroase colecții publice, ca de ex.British Museum, Galeria Tatte, V & A și Galeria Naționala de Artă Modernă a Scoției, Muzeul de Artă Contemporană din București, Muzeul de Artă Timișoara. A expus și performat în multe țări folosind o mare varietate de modalități și materiale, a creat de la desene de dimensiuni relativ mici până la sculpturi monumentale din oțel inoxidabil. PAUL NEAGU, sculptor, pictor, grafician, desenator, pedagog, eseist, poet, a copilărit și a urmat studiile liceale la Timișoara. În 1965 a absolvit Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București. Prima expoziție personală, o are la Galeria „Amfora” din capitală. În 1969 se stabilește în Marea Britanie de unde, după 1989, revine periodic în România. Grav bolnav, moare la Londra la 16 iunie 2004 și, la dorința sa, este înmormântat în țară, la Timișoara.
A avut numeroase expoziții personale și de grup în Marea Britanie, Germania, Elveția, Irlanda, Franța, Austria, Ungaria, Slovenia, Grecia, România, Statele Unite, Canada, Japonia, China. I s-au acordat premiul „Tony Cobbeld” (1976), premiul Consiliului Artelor, din Marea Britanie (1973 și 1978) și a fost decorat de Guvernul Japoniei (1996). A fost bursier al Arts Council (U.K. – 1975) și al The Pollock-Krasner Foundation (U.S.A. – 1990, 1991 și 2004). A predat la Chelsea School of Art (1975 – 1981), la Royal College of Art (1976 – 1986) și la Universitatea „Concordia” din Montreal, Canada (1982 – 1983). Lucrările sale se găsesc în muzee sau colecții din Marea Britanie (Tate Britain, Victoria and Albert Museum, Scottish National Gallery – Edinburgh, Arts Council, The Henry Moore Foundation, Goodwood etc), Germania, Elveția, Canada, Statele Unite (Philadelphia Museum of Art, Chicago Art Institute), Japonia (Fukuoka Museum, Toshigi Museum), România (Muzeul Național de Artă, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Banatului etc). Lucrări monumentale în Marea Britanie, România (București și Timișoara), China (Guilin). PAUL NEAGU este considerat de critică „un inovator, aflat pe filiația Brâncuși, Malevici, Gabo, mereu în căutare de noi forme de expresie și de noi concepții despre artă. Există la el o nerăbdare, o voință de acțiune și de afirmare, un spirit de aventură care îi deschide calea către toate cutezanțele: de la cele ale sculpturilor comestibile, ale sculpturilor palpabile, ale ciclurilor ANTHROPOCOSMOS și HYPHEN, până la cel cu aspirații cosmice, al STELELOR…” arata pe scurt Wikipedia.
Primele demersuri pentru amplasarea monumentului realizat de marele sculptor român în părculeţul din Piaţa Petru Rareş au fost făcute în luna septembrie 1992 cu ocazia unei vizite pe care Mircea Oliv o face la Londra, la Paul Neagu.
Redăm o scrisoare a celebrului sculptor adresată lui Mircea Oliv prin care acesta îşi dă acceptul în legătură cu amplasarea ansamblului arhitectural în Piaţa Petru Rareş.
“Dragă Mircea,
După mai multe luni de zile de studii şi ponderări multiple, apropos de propunerea ce mi-aţi făcut-o, la vizita din septembrie 1992 am ajuns la următoarele concluzii, Pentru a lucra un monument-sculptură în bronz pentru parcul central din Piaţa Petru Rareş ar fi scump. O singură piesa de cca 2m pe 2,20×1,80, v-ar costa în jur de 35 milioane lei, chiar dacă turnarea s-ar face în România. Aceasta ar costa mult având în vedere costul bronzului şi regiile respective, adică eu şi o echipă lucrând acolo…. Dar aceasta aproximaţie este ce eu numesc prea scump, poate mă înşel însă, rămâne să-mi răspundeţi. Oricum eu vă propun ca în desenul alăturat, trei piese care există deja, din oţel sudat şi care ar urma să fie tratat cu o scoarţă de zinc împroşcat la cald, topit, operaţie care, am aflat poate avea loc în Romania, la Timişoara. Apoi o echipă de ing. constructori..am construi la faţa locului cele trei socluri de formă şi înclinaţii adaptate pentru fiecare piesă într-un aranjament permanent, similar cu indicaţiile de pe acest desen… Având în vedere posibilitatea unui contract făcut direct cu artistul, adică Generative Arts/Paul Neagu, toată lucrarea v-ar costa cca 15.000.000 lei, plus transportul din Londra-Timişoară-Bistriţa şi care să-l pun la punct cât mai convenabil.
Aşteptând veştile dumneavoastră”..
În 20 august 1993, Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Bistriţa-Năsăud, prin consilierul şef, Mircea Oliv, s-a adresat membrilor Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Redăm cuvântul acestuia adresat consilierilor judeţeni.
“Urmare a contactelor stabilite cu sculptorul Paul Neagu (Anglia) şi a generoasei oferte a acestuia de a instala încă în acest an o lucrare de sculptură (Trei Staţiuni Catalitice) la Bistriţa în parcul din Piaţa Petru Rareş, reînnoiesc cererea de a avea în atenţie la această redistribuire bugetară alocarea unei sume avans de aproximativ 3,5-4 milioane de lei care ar permite începerea demersului artistic de montare a lucrării la Bistriţa. Menţionăm că această lucrare ar fi prima de for public din România (artistul având astfel de lucrări la Londra, Washington, Tokio, Edinburgh), iar despre semnificaţia artistică şi cultural-socială este edificatoare o întreagă literatura scrisa despre autor si opera lui în Romania li străinătate. Oferta autorului este după cum susţin mediile avizate-făcută cu onestitate şi decent, plasându-se la nivelul unui “dar” oficializat prin contract ţinând seama de cota valorică de care se bucură artistul Paul Neagu.
Acceptarea unei astfel de oferte ar face onoare Consiliului care girează şi ar da prestanţă şi autoritate administraţiei care face posibilă introducerea în circuit public a unui astfel de semn care onorează memoria culturală a poporului român. În speranţa că veţi studia cu atenţia cea bună şi cu responsabilitatea pe care o avem faţă de timpul lung al culturii, vă mulţumesc pentru atenţie”. a spus Mircea Oliv.
Va urma