Deputatul Daniel Suciu a explicat în cadrul unei conferinţe de presă că incapacitatea managerială a actualului ministru al Mediului, Cristina Paşca-Palmer a avut drept consecinţă un blocaj la nivelul unor mari firme de prelucrare a lemnului dar şi a celor de reciclare a ambalajelor.
„Încă de acum două săptămâni trăgeam un semnal de alarmă vizavi de activitatea sau non-activitatea Ministrului Mediului, doamna Cristina Palmer, și vă spuneam că mă interesează foarte mult acest subiect pentru că trăim cu toții într-un județ de munte în care mii de oameni depind de pădure, de industria conexă a pădurii, mai mult decât atât trăim într-un județ în care există foarte multe firme și performante, chiar unele în primele zece producătoare de mase plastice și de ambalaje și m-i se pare incredibil că din moment ce în 13 decembrie, PSD, prin doamna Doina Pană și domnul Liviu Dragnea au atras printr-o scrisoare publică un puternic semnal de alarmă, vizavi de neinmplicarea Ministrului Mediului în rezolvarea a cel puțin două probleme majore, regulamentul de vânzare a masei lemnoase și discuțiile cu producătorii de ambalaje caer din ceea ce știu eu au eșuat, și riscăm să se scumpească alimentele din cauza acestor neînțelegeri”, a declarat Daniel Suciu, deputat PSD BN.
Suciu i-a sugerat Cristinei Paşca Palmer că dacă nu stăpâneşte legislaţia de mediu şi nu are habar care sunt atribuţiile unui ministru de resort, să ia legătura cu Doina Pană.