Group of college students in the university amphitheatre, they are sitting and doing an exam. The focus is on the girl in pink t-shirt. [url=http://www.istockphoto.com/search/lightbox/9786738][img]http://dl.dropbox.com/u/40117171/group.jpg[/img][/url]

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) se solidarizează cu cadrele didactice din România și organizațiile lor sindicale și își exprimă sprijinul față de revendicările acestora. 

„Suntem convinși că reforma reală a învățământului nu poate fi efectuată fără o alocare corespunzătoare a resurselor financiare ale statului, iar educația de calitate se poate construi doar pe baze economice solide, apte să motiveze cei mai buni absolvenți să aleagă funcția didactică.

Un salariu al unui profesor debutant, în valoare de 2.400 RON, este deconectat de realitatea socio-economică a anului 2023, iar statul român este dator să își asume responsabilitatea față de această situație și să ia decizia strategică a finanțării corecte a sistemului de învățământ.

Având în vedere iminența intrării în vigoare a legilor educației, ANOSR, CTR și CNE solicită respectarea prevederilor care tocmai au fost adoptate de Parlament și alocarea a 15% din bugetul național către educație”, se arată într-un comunicat al celor trei organizații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.