Spania a înregistrat numai 400 de cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, în medie, timp de 14 zile, faţă de 530 de cazuri la începutul lunii, a precizat Pedro Sanchez după un summit online G20 care a avut loc timp de două zile.
Aceasta este dovada faptului că starea de urgenţă declarată luna trecută, care a permis autorităţilor regionale să adopte o serie întreagă de restricţii, dă rezultate, a spus el.
„Strategia funcţionează”, a menţionat premierul spaniol, scrie Agerpres.
El a adăugat că ţara sa a reuşit să obţină o reducere a numărului de cazuri fără a impune o a doua serie de restricţii, aşa cum a fost cazul în alte ţări europene.
Sanchez a prezentat planul guvernului pentru a imuniza „o parte substanţială” din cei 47 de milioane de locuitori ai ţării până la mijlocul anului 2021. Această campanie de vaccinare urmează să fie lansată în ianuarie în 13.000 de puncte ale ţării.