Strabag, favorite lui Cretu, contestata si ras-contestata
Societatea Strabag care a primit un contract de 6,372 milioane de lei de la Primaria municipiului Bistrita condusa de Ovidiu Cretu este contestata de numeroase firme. Lucrarile in schimb, urmeaza sa demareze in primavara acestui an.
Ovidiu Cretu, primarul municipiului Bistrita, a “favorizat” una dintre firmele care a participat la licitatie, fapt care a dus ca acest contract sa fie contestat in instanta si sa fie pe masa judecatorilor de la Curtea de Apel Cluj. Societatea Diferit contesta decizia nr. 4827/C8/5374 a Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor care acorda licitatia de reabilitarea si modernizarea a drumurilor din zona centrala a Bistritei societatii Strabag. Valoarea estimata a lucrarilor a fost de 8,9 mil de lei fara TVA, iar Strabag a oferit in cadrul licitatiei un pret de 6,372 milioane de lei, iar Diferit a oferit sa repare drumurile la 6,691milioane de lei. Strabag a prezentat in cadrul licitatiei sustinerea tehnica a ofertantului din partea SC Antepriza de reparatie si lucrari ARL Cluj care era o incheiere de legalitate si nu in forma inscrisului autentic cu mod imperativ. La dosar se arata ca autoritatea contractanta, respectiv Primaria municipiului Bistrita, a cerut in mod nelegal si neintemeiat clarificari de la Strabag.
Conform art 190 alin 2 din OUG 34/2006 in cadrul unei licitatii sunt valabile numai inscrisurile autentice, iar din acest motiv oferta facuta de cei de la Strabag a fost una nelegala, dar cu ajutorul primarului Ovidiu Cretu „se poate” rezolva orice. Cei de la Diferit prezinta decizii similare care au dat verdicte de caze asemanatoare pentru cazuri in care in cadrul licitatiilor nu au fost prezentate acte originale. Astfel decizia civila nr 113/15.01.2010 a Curtii de Apel Bucuresti, decizia civila nr. 512/CA/05.11.2009 a Curtii de Apel Constanta, decizia civila nr. 1686 din 17 iunie 2010 a Curtii de Apel Cluj, decizia Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor nr. 4691/488C4/5352 din 8.9.2010 arata precedentul unor decizii in cazuri similare. Procesul are termen pe 12.1.2012. Avand in vedere numeroasele elemente de jurisprudenta care au fost invocate in cadrul dosarului afalt pe rolul Curtii de Apel Cluj, decursul procesului pare unul prestabilit.
Cum a câstigat Strabag licitatia
Un alt contract pe care Strabag l-a castigat in judetul nostru, mai precis in municipiul Bistrita, vizeaza amenajarea si modernizarea unor strazi din zonele noi de locuinte, castigat in luna august anul acesta. Valoarea contractului castigat la licitatie este de 3.657.804 lei, fara TVA, cu circa 42.000 de lei mai putin decat valoarea estimata.
Zilele trecute, Strabag a castigat un al doilea contract in Bistrita, care vizeaza reabilitarea si modernizarea strazilor din Centrul istoric al municipiului. Licitatia a fost castigata cu suma de 6.372.080 lei, valoarea estimata a contractului fiind de 8.955.308 lei. In acest caz este vorba de reabilitarea carosabilului, modernizarea trotuarelor si crearea de locuri noi de parcare pe strazile Dornei, Piata Unirii, Piata Petru Rares, Piata Centrala si Liviu Rebreanu. La Sangeorz-Bai unii carcotesc, primarul spune ca e totul in regula
Ce zice Consiliul Contestatiilor?
Prin contestatia nr. 5401 din 11.10.2011, inregistrata la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor cu nr. 34243 din 13.10.2011, depusa de S.C. DIFERIT S.R.L., in calitate de lider al asocierii S.C. DIFERIT S.R.L. – S.C. CONSTRUCT PEROM S.R.L., cu sediul in Cluj-Napoca, bd. Muncii nr. 18, judetul Cluj, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului cu nr. J12/590/2001, CIF 13845570, impotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii emisa de catre MUNICIPIUL BISTRITA cu sediul in Bistrita, Piata Centrala nr. 6, judetul Bistrita- Nasaud, in calitate de autoritate contractanta, in cadrul
procedurii de cerere de oferta organizata in vederea atribuirii contractului de lucrari având ca obiect „Reabilitarea si modernizarea strazilor din zona centrala a municipiului Bistrita”,
s-a solicitat anularea actului de comunicare a rezultatului, a raportului procedurii si actelor subsecvente acestuia, precum si obligarea autoritatii contractante la reevaluarea ofertelor de la etapa documentelor de calificare depuse in cadrul procedurii. Procedura de solutionare in fata Consiliului s-a desfasurat
in scris. In baza legii si a documentelor depuse de parti, CONSILIUL NATIONAL DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR 2/2 DECIDE: In baza dispozitiilor art. 278 alin. (5) din OUG nr.34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru motivele evocate in motivare, respinge ca nefondata contestatia formulata de SC DIFERIT SRL in contradictoriu cu MUNICIPIUL BISTRITA.
In baza dispozitiilor art. 278 alin. (6) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, dispune
continuarea procedurii de atribuire in cauza. Prezenta decizie este obligatorie pentru parti, in
conformitate cu dispozitiile art. 280 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 aprobata prin Legea nr. 337/2006. Impotriva prezentei decizii se poate formula plângere in
termen de 10 zile de la comunicare potrivit art. 281 alin. (1) din ordonanta de urgenta.
In judetul nostru, Strabag a reusit sa intre pe piata lucrarilor de reabilitare si modernizare a drumurilor la Sangeorz-Bai si Bistrita.
Lucrarile de la Sangeorz-Bai fac parte dintr-un proiect mai amplu, „Lucrari de reabilitare si modernizare strazi in municipiul Turda si orasul Sangeorz Bai”, a carui valoare totala este 22.908.917 lei. Strict pentru Sangeorz-Bai, valoarea lucrarilor ajunge la circa 16 milioane de lei, pentru aproximativ cinci kilometri de drum, in cauza fiind vorba de 11 strazi.
Odata cu inceperea executiei lucrarilor din orasul de pe Somes, in vara acestui an a izbucnit si un scandal legat de modul in care se desfasoara acestea. Pe facebook.com au fost postate o serie de fotografii, de catre un locuitor din Sangeorz-Bai din care reies o serie de prestatii cel putin ciudate ale celor care lucreaza la drumurile din oras.
Un exemplu este strada Lacrimioarelor unde asfaltul s-a turnat direct peste stratul de pamant netasat, terenul nefiind deloc pregatit pentru o astfel de lucrare. Pe acelasi profil de pe facebook unde sunt prezentate mai multe momente din timpul lucrarilor in perioada iunie – octombrie apar si alte ciudatenii. Cu toate acestea, Roland Venig, primarul orasului Sangeorz-Bai, sustine ca totul este in regula, iar in ceea ce priveste strada Lacrimioarelor, aceasta nu face parte din proiect.
„Strada respectiva nu face parte din proiect, acolo au facut pe cheltuiala lor. Noi i-am rugat fiindca ne-am gandit ca vin ploile sa puna niste asfalt din ceea ce le-a ramas in plus, ca sa nu ne alunece terenul in jos. Acolo si rigolele arata urat, sunt rupte, dar vom remedia problema la primavara, pentru ca acuma nu se mai poate turna beton. Dar repet, strada aceea nu face parte din lucrarea propriu-zisa”, a declarat Venig.
„In rest, lucrarile sunt supravegheate. Se lucreaza de calitate si dau garantie cinci ani. Dar sunt si lucrari de detaliu care trebuie remediate. Acum lucrarile sunt stopate, pentru ca la minus cateva grade nu se mai pot face lucrari de calitate”, a mai adaugat primarul.
Tiberiu Hrihorciuc