Proiectul de lege privind pensiile militare de stat a fost adoptat luni de Senat, cu 120 de voturi „pentru” și trei abțineri.

De prevederile propuse vor beneficia, de la 1 ianuarie 2016, atât militarii și politistii, cât și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

„Sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activității specifice sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți din Constituția României, precum și pierderile de venituri datorate invalidității, bătrâneții sau decesului”, potrivit propunerii de act normativ.

Pensia de serviciu pentru limită de vârstă va putea fi obținută, potrivit proiectului adoptat de senatori, de către militarii, politiștii și funcționarii publici cu statut special care împlinesc vârsta standard de pensionare. Aceștia vor trebui să aibă și o vechime de minimum 25 de ani, dintre care cel puțin 15 să fie vechime în serviciu.

Vârsta standard de pensionare va fi de 60 de ani, însă la aceasta se va ajunge prin creșteri treptate.

Pensia de serviciu anticipată va fi acordată celor care au vechime de 25 de ani, daca mai au cinci ani până ating vârsta standard de pensionare, în următoare situații:
-sunt trecuți în rezervă sau au încetat raporturile de serviciu după reorganizarea unor unități și reducerea unor funcții din statele de organizare (dar și pentru alte motive);
-sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu după clasarea ca inapt/apt limitat pentru serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.

Aceleași situații vor putea sta la baza acordării pensiei de serviciu anticipată parțială, însă, în acest caz, va fi necesară o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puțin zece ani vechime în serviciu.

Dacă la momentul trecerii în rezervă/retragerii sau încetării raporturilor de serviciu militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special vor avea o vechime de cel puțin 25 de ani (dintre care 15 vechime în serviciu), aceștia vor obține pensia pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare, în funcție de condițiile de muncă.

Pensia de invaliditate se va acorda pentru accidente sau boli, indiferent că au sau nu legătură cu serviciul

La fel ca în cazul sistemului public de pensii, militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special vor putea să obțină o pensie de invaliditate.

Cei care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor accidente/boli care n-au legatură cu îndeplinirea serviciului vor primi pensia de invaliditate doar dacă au vechime în serviciu.

În ceea ce privește pensia de urmaș, propunerea legislativă dispune că aceasta se va cuveni copiilor și soțului supraviețuitor.

Proiectul de lege prevede că pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor cu statut special stabilite în baza altor acte normative vor putea fi recalculate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.