Dezbatere aprinsă miercuri dimineaţa în Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor pe modificarea legii supermarketurilor 321, iniţiată de câţiva colegi deputaţi. A fost al treilea episod din aceste consultări cu reprezentanţii lanţurilor de supermarketuri, asociaţii de mari si mici producători. Închiderea sau cel puţin program redus pentru marile reţele de retail-uri în weekend, pentru a face loc ţăranilor şi micilor producători să-şi vândă marfa măcar în aceste zile, pe modelul practicat în ţările europene a fost doar una dintre temele care au stârnit polemici.
Propunerea de amendare a legii din 2009 este mult mai extinsă şi se referă inclusiv la accesul micilor producători în aceste reţele, protejarea produselor româneşti, modul de plată, la câte zile şi cum, facturarea, elementele de cost, ce pot conţine ele în condiţiile în care retailerii refacturează inclusiv amenzile. etc.
A fost interesantă opoziţia făcută astăzi de asociaţiile marilor producători la majoritatea ideilor vehiculate şi solidaritatea cu supermarketurile, de la neînchiderea unităţilor în weekend, pe motiv că atunci e boom-ul vânzărilor şi se pierd 30 % din încasări, până la alte argumente referitoare la plăţi.
Dincolo de toate argumentele lor, unele viabile, rămân marile semne de întrebare. Dar cu micii fermieri, ţărani, agricultori cum vreţi să le spunem, care vând la poartă sau samsarilor, ce facem? Dar cu producţia autohtonă ce facem şi cum o protejăm? Explicam astăzi în comisie cum într-o discuţie recentă cu comisarul Cioloş acesta ne dădea exemplul unui brand naţional de lactate care are peste 50 % din materia prima adusă din străinătate, dar vândută ca marfă românească. Toate statele UE îşi protejează produsele autohtone, noi nu. Germania a închis supermarket-urile duminica şi încurajează pieţele şi tarabele volante de legume şi fructe , Polonia nu permite importul de legume şi fructe decât excepţional,iar Bulgaria are un proiect care interzice comercializarea acestora pe o raza mai mare de 150 de km.
I-am provocat astăzi pe reprezentanţii supermarketurilor să facă un compromis: Sunt gata sa-şi pună parcările în weekend, cu tot cu utilităţi la dispoziţia micilor producători, să facă piaţa volantă acolo, măcar atunci? N-au răspuns.
Comisia de agricultură însă se reuneşte peste 3 săptămâni pentru acest subiect, iar modificarea legii 321 intră în linie dreaptă.
Aştept propuneri din partea dumneavoastră, a celor care sunteţi interesaţi de acestă problemă sensibilă, pe adresa de email: cabinetparlamentar.dolha@gmail.com.
Deputat PNL, Stelian Dolha