În urmă cu exact 141 de ani Partidul Naţional Liberal a unificat sub umbrela sa curentele liberale și reformiste. Întemeietorii PNL au înţeles atunci că doar uniţi sunt o forţă. Că doar împreună şi nu fiecare pe drumul lor pot câştiga şi pot moderniza această ţară.

Înainte de a fi doctrină de partid, liberalismul este însă o stare de spirit. Înseamnă tinerețe, creaţie, spirit liber, progres. Întemeietorii PNL au meritul de a fi transformat mottoul ,, Prin noi înșine” dintr-un slogan într-un mod de acțiune. Cu acest principiu au creat România mare, au pus în mișcare motorul economiei, au făcut reforma agrară au creat o stare de spirit ce a făcut din România interbelică un stat la care încă ne raportăm.

Oamenii aşteaptă de la noi să fim demni de această moştenire, așteaptă să o ducem mai departe.  Așteaptă să fim demni de ea inclusiv în administrarea județelor, orașelor și comunele pentru care le cerem acum votul.  E moștenirea gustului libertăţii, e moştenirea inteligenţei şi a libertăţii de a alege, valori care nu se ofilesc niciodată. Această moştenire e responsabilitatea noastră. Și n-avem voie să o trădăm. Și nici să ne abatem din drum.

La mulți ani PNL!  La mulți ani liberali! 

 

Stelian Dolha, copreședinte PNL Bistrița-Năsăud     

Candidat PNL la Primăria Bistrița   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.