Omul de afaceri clujean Ştefan Vuza este de părere că încercările guvernanţilor de a privatiza Oltchimul nu vor avea sorţi de izbândă. El crede că singura soluţie pentru uzina de la Râmnicu Vâlcea ar fi lichidarea, cu toate costurile economice sau sociale pe care aceasta le implică. În aceste condiţii este clar faptul că Vuza se pregăteşte de preluarea activelor Oltchim şi de participarea la licitaţia de vânzare a vehiculului de privatizare Oltchim SPV, este primul semn că soarta companiei Oltchim va fi insolvenţa.

În toamna anului trecut, omul de afaceri clujean, Ştefan Vuza, s-a întâlnit cu prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, pentru a-şi exprima intenţia de a participa la privatizarea SC Oltchim SA. Investitorul clujean a afirmat, în cadrul întâlnirii, că, deşi Oltchim se află sub legea insolvenţei şi înregistrează în continuare pierderi, el intenţionează să preia întreaga activitate a combinatului, cu funcţionarea la capacitate maximă a tuturor secţiilor de pe platformă, asigurând capital de lucru de 50 de milioane de euro, capital de investiţii urgente de 25 de milioane de euro şi capitalurile necesare pentru investiţiile de mediu, toate aceste investiţii urmând a fi făcute în condiţiile menţinerii locurilor de muncă, potrivit declaraţiilor ulterioare ale prefectului.

Chimcomplex face parte din grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. El a participat şi la precedenta licitaţie de vânzare a Oltchim, din 2012, însă a pierdut în faţa lui Dan Diaconescu. În raportul companiei se precizează că acţionarii Chimcomplex au aprobat achiziţia Oltchim ”în măsura în care Chimcomplex Borzeşti câştigă licitaţia organizată în acest sens, inclusiv în schimbul unui preţ care depăşeşte 20% din totalul activelor imobilizate ale societăţii’.

 

Vuza vrea activele Oltchim

 

Tot săptămâna trecută a fost aprobată şi atragerea de către Chimcomplex a fondurilor necesare achiziţionării activelor Oltchim Rm. Vâlcea sau a părţilor sociale ale Oltchim SPV, prin contractarea, de la una sau mai multe instituţii financiare, a unor împrumuturi în valoare maximă de 200 de milioane de euro”.

Companiile interesate să cumpere acţiunile deţinute de Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) la Oltchim SPV, care controlează activele combinatului chimic, vor putea depune oferte până la 31 ianuarie 2014.

Oltchim SPV S.R.L. este vehiculul conceput în vederea privatizării, în care au fost concentrate activele viabile ale Oltchim, curăţate astfel de datoriile uriaşe care au dus compania la faliment şi care au rămas la Oltchim SA. Selecţia firmei care va cumpăra toate acţiunile Oltchim la Oltchim SPV va avea loc în 3 februarie. Creditele vor fi garantate cu toate activele Chimcomplex, dar şi cu activele achiziţionate. Chimcomplex va putea participa „în orice formă de asociere” cu alţi potenţiali investitori, „la  procesul de privatizare a  Oltchim Rm. Vâlcea sau a părţilor sociale ale Oltchim SPV”, se mai spune în raportul trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Ştefan Vuza va putea să se angajeze în negocierea unui preţ  care depăşeşte 20% din valoarea activelor imobilizate ale Chimcomplex. Va participa la privatizarea combinatului de la Râmnicu Vâlcea în consorţiu cu traderul american de chimicale Tricon Energy Holding, potrivit Bursa.ro. Cel mai bogat român, Ioan Niculae, ar fi şi el în joc.

 

Cine mai este interesat de Oltchim

 

Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, a discutat, cu o lună în urmă, cu vicepreşedintele companiei petroliere azere SOCAR, David Memedov, şi cu ambasadorul Azerbaijanului în România, Farid Abdinbayov, aspecte privind posibila participare la privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea. De asemenea, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum sunt cele două companii din China care au semnat o scrisoare de intenţie prin care se arată interesate să participe la privatizarea combinatului. Oltchim este şi în vizorul consorţiilor PCC – Fortissimo Capital şi al companiei ruseşti Oil Gas Trade.

 

De ce nu îl deranjează pe Vuza aspectul insolvenţei

 

Ştefan Vuza este expert în a câştiga din afaceri falimentare. În cadrul unei serii de firme, Serviciile Comerciale Române (SCR), societăţile comerciale îşi mută profitul de la una la alta şi, de asemenea, se împrumută între ele. Aceasta este situaţia în care a ajuns unul dintre cei mai mari producători de celuloză şi hârtie din Transilvania, combinatul Someş Dej, care după ce a stat în insolvenţă aproape un an de zile, magistraţii au decis că planul de reorganizare nu este unul fiabil şi afacerea trebuie băgată în faliment.

 

Gazeta de Cluj a prezentat cum printre ultimele contracte încheiate de SC Someş Dej este unul (2900/30.11.2012) prin care SC Someş Dej a cumpărat de la SC A6 Impex (societate controlată tot de Vuza prin SCR) o hală de tip depozit pentru suma de 620.000 de lei + TVA. De asemenea, tot A 6 Impex a împrumutat Someş Dej cu 150.000 de lei (contract nr 2583/22.10.2012), cu 200.000 de lei (contract nr 2386/794/01/10/2012), ambele contracte având ca termen scadent de maxim 10 zile, ulterior intervenind penalităţi. Prin intermediul contractului cu numărul 1935/14.08.2012, Someş Dej se împrumută tot de la A 6 Impex cu 300.000 de lei, apoi de la SC Caromet (societate care face parte din cadrul SCR), combinatul din Dej cere o suplimentare de 250.000 de lei la un împrumut deja contractat. Cu alte cuvinte, înainte de a intra în insolvenţă, Someş Dej se îndatorează faţă de propriul patron.

Această acţiune de băgare în insolvenţă a Someş Dej este cu bătaie lungă. În urmă cu doi ani, SC Sinterom Cluj Napoca a cerut insolvenţei firmei A1 Impex, o societate prin care Vuza deţine SC Someş Dej. Înainte de asta, SC Someş Dej SA a împrumutat 3 milioane de lei o altă societate deţinută Vuza, SC Uzuc SA Ploieşti. La câteva luni după semnarea acestui contract de împrumut, în 09.07.2010, în cadrul unei şedinţe a acţionarilor Sinterom, s-a prezentat pentru aprobare situaţiile financiare ale societăţilor A1 Impex Cluj Napoca şi A1 Impex. După doar câteva zile, Sinterom a cerut intrarea în insolvenţă a SC A1 Impex, însă fără a preciza nici un alt detaliu referitor la acest lucru.

 

Crina Crainic

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.