Ştefan Todea, care şi-a pierdut mandatul de consilier judeţean după ce a fost exclus din PP-DD în primăvara acestui an are toate şansele să revină în funcţie.

 

Curtea Constituţională a României a decis joi că sunt neconstituţionale prevederile potrivit cărora dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a formaţiunii respective.
„Cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituţionale”, arată CCR într-un comunicat transmis joi pesurse.ro
CCR a dezbătut joi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.16 alin.(3) din Legea partidelor politice 14/2003, excepţie ridicată de Voicu Dumitru în dosarul Tribunalului Călăraşi – Secţia civilă.
Dispoziţiile art.16 alin.(3) din Legea partidelor politice 14/2003, republicată, au următorul cuprins: „Dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului.”
În concluzie, partidele nu mai pot de acum afară oameni pe bandă rulantă, astfel că s-a pus capat practicii partidelor de a da afară consilieri locali sau judeţeni dacă aceştia nu votau la ordin. De acum încolo orice astfel de consilier sau membru de partid se poate plânge instanţei care poate declara nulă decizia de excludere. Instanţa va verifica doar legalitatea excluderii nu şi temeinicia.
Ştefan Todea se află exact în această situaţie, el fiind exclus din partid întrucât în consiliul judeţean a votat altfel decât i s-a dictat de conducerea PP-DD, ceea ce a dus la pierderea mandatului său de consilier judeţean. El a contestat în contencios administrativ decizia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a câştigat în prima instanţă. Conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a înaintat recurs, dar a cerut, într-un alt dosar, şi revizuirea pe fond a dosarului, bazându-se probabil pe o decizie a Comisiei de Etică a PP-DD, unde Todea a contestat excluderea sa din partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.