Lider al ALDE Feldru, Ștefan Șângeorzan a declarat într-o conferință de presă că viitorul președinte cu siguranță va fi Țintean.

„Eu nu am schimbat barca, ci am revenit în barca cu care am plecat în politica noastră, cea mai mică la nivel local. Din 2000 până în 2002 am fost convins de către domnul Oltean și Marniescu să fac parte din echipa PD-ului, când am ieșit și primar. În 2002 am intrat în PSD, odată cu cei 22 de primari și președintele CJ și am stat până la capăt, capăt pe care îl consider că a fost aici și am revenit de unde am plecat. Liberalii nu putem spune că sunt cei care cântă imnul FSN-ului și au președinte pe Ioan Oltean. Am venit alături de cei cu care am plecat, Muthi, Popescu și în mod deosebit am siguranță că suntem pe un drum bun având la nivel național pe domnul Tăriceanu, care eu îl consider cu adevărat cel mai bun premier, și singurul om politic la nivel național care a reușit cu demnitate să nu fie îngenuchiat de Băsescu și de mafia lor. Știm cu toții răspunsurile care le da la Băsescu când Elena Udrea îi arăta bilețelul portocaliu, Tăriceanu îi arăta bilețelul galben și albastru, și alte lucruri cu care i-a închis gura lui Băsescu. Revenind pe meleagurile noastre am avut o luptă în ultimii ani de zile cu Oltean, nu neapărat că aș fi avut ceva cu el, ci cu cei care au tăiat pensiile, salariile, și și-au bătut joc de români, iar lupta mea va continua.
Eu ALDE, deși o denumire destul de cunoscută pentru toți europenii, un grup în Parlamentul European care are un cuvânt greu de spus în tot ce privește politicile europene, dar eu aș traduce ALDE-Alianța Liberalilor Demni. Să spui liberal-democrat e un non-sens. Dacă ești liberal implicit ești democrat. La nivel județean vin alături de noul președinte al CJ BN, care eu deja, tot cu „an”, se termină, nu Moldovan, ci, zic Țintean, chiar dacă domnul Țintean e apolitic, e reprezentantul Guvernului în teritoriu. Guvern din care face parte și ALDE, nu am nicio îndoială că va fi viitorul președinte CJ în BN și acesta e gândul meu și pentru asta voi lupta la nivel de județ. La nivel de Feldru, organizația PSD Feldru care are 7 consilieri locali a fost dizolvată de Radu Moldovan, când a venit Dragnea. În timp cei 7 consilieri, eu nu am plecat de unul singur pe drum către ALDE, am plecat 6 consilieri, deci PSD-ul mai are un singur consilier, șoferul Dani Suciu, pe care îl respect și nu putea veni după noi, că trebuie să rămână șofer și la PSD. În rest, toți ceilalți plus 90% din organizație a fost a PSD-ului în Feldru. Am luat o decizie, nu de unul singur, ci împreună, și împreună vom merge mai departe”, a delcarat Ștefan Sâgeorzan, fost primar al Feldrului.

 

Acesta a declarat că va candida pentru primăria Feldru.

Voi candida la Feldru de primar pentru că ar fi plicticos fără Sângerozan în campanie. Pe listele Alianței Liberalilor Demni, voi candida și vom și câștiga, iar pe Valea Ilvelor, pe Valea Someșului și în tot județul prin intermediul dumneavoastră îi îndemn pe toți cei care au fost dați la o parte de noul val al PSD-ului, pe toți cei care au rămas fără PNL, pentru că a trecut la PD, să vină alături de ALDE.
La ALDE sunt 12 primari. Să știți că nu am urcat niciodată într-o „remorcuță” a PSD-ului, nu urc niciodată în „remorcuțe”, ci într-o mașină, chiar dacă e mai micuță și consumă mai puțin, dar merge bine, nici într-un caz o „remorcuță”. Nu suntem infiltrați aicea doar așa. Am venit cu sufletul deschis și cu siguranță în BN nu se va face guvernarea locală fără ALDE. De fapt vom da președintele CJ, pe domnul Țintean, iar la nivel național nu se va face Guvern fără ALDE, fără Tăriceanu care a fostcelmai bun prim-ministru. A dat cei mai mulți bani când am fost primar, fatorită lui am făcut sala de sport și multe alte lucruri, tot respectul”, a adăugat Ștefan Sâgeorzan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.