Nu cu foarte mult timp în urma, la ceas de seara, într-un local oarecare de pe Drumul Jelnii, cu nume predestinat pentru vremurile pe care le traim -"Traianus", a avut loc o întâmplare ce demostreaza, daca mai era nevoie, ca în judetul Bistrita-Nasaud, coace un buboi, care, daca nu este extirpat repejor, risca sa provoace septicemie. Ce s-a întâmplat în seara cu pricina? La ore la care se cam pun scaunele pe masa, în localul cu pricina, un individ cunoscut, mai ales în zona Nasaudului, sub porecla de "Partidul", din cauza unor pahare consumate în plus, a început sa se sparga în figuri. Înjuraturi, jigniri, cunoasteti repertoriul unui asemenea gen de persoane pline de bani, dar goale de minte, au fost adresate unor clienti întârziati si personalului de deservire. Nimeni nu a avut curajul sa ia cât de cât atitudine, vis-a-vis de comportamentul personajului respectiv. La un moment dat, absolut întâmplator, în local a intrat o echipa, a Politiei municipiului Bistrita, formata din mai multi politisti din cadrul Biroului de Investigatii Criminale. Acestia, baieti tineri, nevirusati, cu respect pentru meseria pe care si-au ales-o, au încercat sa puna lucrurile la punct si legea sa fie respectata. Politicos, s-au legitimat si au cerut scandalagiului sa prezinte actele de identitate. Deranjat de "insolenta" oamenilor legii, din gura acestuia a început sa reverse asupra politistilor un val de injurii si invective pe care o pagina de ziar din scârba nu poate sa le reproduca, dar si mai greu sa le suporte. Martorilor nu le-a venit sa creada urechilor, când au auzit ce debita pe gura cetateanul turmentat. "Ma, voi vreti sa ma legitimati pe mine, eu care am pe statul meu de plata pe sefi de-ai vostri? Ma, pâna mâine dimineata nu mai aveti nici legitimatii si nici haine!", se lauda “Partidul”.
Spre cinstea lor, oamenii legii nu au stat pe gânduri. Vazând ca omul devine violent, au chemat un echipaj de la "mascati", care în doi timpi si trei miscari, l-au facut pachet si cu bratarile de rigoare, l-au dus la sediul politiei.
Credeti, însa, ca s-a luat vreo masura împotriva lui? Pe naiba! Individul le-a râs în nas politistilor si a iesit din sediul politiei ca din crâsma. Va gânditi la ceva vreo acuzatie de ultraj sau la alte masuri acestuia? Aiurea! Cine sa se atinga de un individ, care afirma cu gura proprie ca are pe statul lui de plata pe anumiti politisti? Se pare ca gura pacatosului, adevar graieste.