Odată cu startul campaniei electorale, partidele politice din România și-au stabilit țintele pentru alegerile parlamentare. Care sunt obiectivele și câte mandate de parlamentari ai județului așteaptă să obțină principalii competitori, citiți în materialul realizat de Gazeta de Bistrița.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare a început. Timp de o lună partidele și candidații lor vor munci să obțină votul electoratului. Pentru a vedea cu ce se prezintă în fața bistrițenilor și cum speră să-i convingă pe alegători, Gazeta de Bistrița a făcut un „tur de orizont” printre liderii filialelor din Bistrița-Năsăud.
Radu Moldovan nu concepe să piardă
Președintele PSD, Radu Moldovan, nu concepe ca partidul său să nu câștige alegerile. Nu face un pronostic cu privire la numărul de parlamentari pe care partidul îi va avea în județ, dar este convins că rezultatul votului va fi cel puțin de bun cu cel de la alegerile locale.
„Ținând cont că se face o repartiție proporțională, poate să lipsească un vot la un deputat și să nu câștigi acel mandat. Nu m-aș hazarda în acest caz să dau un număr de deputați sau de senatori. Personal sper să obținem în județ cel puțin un rezultat ca cel din vară”, spune Radu Moldovan.
Odată alegerile încheiate, în opinia liderului PSD prioritățile legislative imediate ale viitorului Parlament ar trebui să vizeze descentralizarea, regionalizarea și reglementarea legilor pentru o mai mare claritate în ceea ce privește incompatibilitatea și abuzurile în funcție. O altă prioritate este legea salarizării unitare în sistemul public.
„Proiectele pentru județ nu țin de atribuțiile Parlamentului, ci de Guvern și ministere. Dacă Parlamentul face o legislație care să fie clară în tot ceea ce înseamnă atragerea de fonduri și controlează la modul foarte serios Guvernul, atunci realizarea proiectelor pe care administrațiile le au depuse la diferite ministere ar putea fi urmărite de către parlamentarii județelor. Cred că ar fi de un real folos”, spune Radu Moldovan, întrebat fiind de modul în care parlamentarii pot sprijini anumite proiecte esențiale pentru dezvoltarea locală.
În viziunea PSD, cel mai important proiect pentru județ este realizarea unui drum expres, în regim de autostradă, între Bistrița și Cluj, care să asigure o interconectare modernă cu Europa.
„Sigur că ar fi ideal dacă am avea o autostradă care să vină de la Iași, prin Suceava, și să treacă prin județul Bistrița-Năsăud. Dar nu cred că vor avea capacitatea parlamentarii noștri să schimbe traseele din master-plan”, consideră Radu Moldovan.
Liberalii mizează pe un nou model de politician
PNL vizează obținerea a trei mandate de parlamentar în județ, două la Camera Deputaților și unul la Senat. Are nevoie însă de o creștere considerabilă a procentului obținut de partid comparativ cu alegerile locale.
„Ne bazăm pe faptul că venim cu o echipă nouă, alcătuită din oameni pregătiți, integri, profesioniști. Venim cu alte modele de politician. Contăm pe un lider și pe un aliat foarte serios la nivel național, și aici vorbim de actualul premier Dacian Cioloș, care a dovedit multă responsabilitate și bun simț în tot ce a făcut până acum. El este și propunerea noastră pentru funcția de prim-ministru al viitorului Guvern. Și mai vorbim de o platformă, România 100, care vine cu proiecte concrete și realiste de dezvoltare, ce se pot pune în aplicare în următorii patru ani de zile”, își argumentează poziţia președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău.
În opinia liberalilor, pentru ca legislativul să lucreze eficient este nevoie de o transparență sporită a activității parlamentarilor.
„Sunt foarte multe discuții inclusiv cu privire la votul secret, ori despre eficiența parlamentarilor. Trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor, ca instituție. Cu sprijin parlamentar vom putea pune în aplicare proiectele cu care PNL vine în fața oamenilor. Aici vorbim de domenii esențiale, precum sănătate, educație, economie, care sunt priorități pentru noi”, spune Sighiartău.
În ceea ce privește județul, liberalii sunt conștienți că cea mai mare problemă este faptul că nivelul de trai este mai scăzut față de alte regiuni, chiar învecinate. Pentru reducerea decalajului, liberalii propun adoptarea de măsuri legislative care să încurajeze economia locală, micul producător și gospodăria țărănească.
„Trebuie sprijiniți să-și vândă produsele, prin inițiative legislative, prin proiecte concrete, prin măsuri fiscale. Sunt o serie de facilități cu care se poate veni în sprijinul țăranului, dar și pentru antreprenor, pentru omul de afaceri local, pentru ca veniturile lor să crească”, explică liderul liberalilor din Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău.
ALDE, dispus să uite de culoarea politică pentru interesul comun
Pentru ALDE, obținerea unui scor de 7-9% ar aduce cu siguranță un loc de parlamentar în Camera Deputaților. Obiectivul este bazat pe scorul obținut la alegerile locale, unde ALDE Bistrița-Năsăud s-a situat pe locul 7 ca filială județeană, cu un procent de 8,34%, în condițiile în care media națională a fost de 6,29%, .
„Dacă vom face 9% există și șansa unui mandat de senator”, spune Ioan Țintean, președinte județean ALDE.
Un proiect inedit, pe care liberal-democrații îl vor prioritate în noul Parlament, este lansarea programului național „Primul pământ”, după modelul ”Prima casă”. Programul se adresează tinerilor care vor să se întoarcă la țară și nu dețin teren agricol în proprietate.
„Statul trebuie să încurajeze instituțiile bancare în acordarea de credite pentru achiziționarea de terenuri. Ne gândim la suprafețe între 5 și 30 de hectare, pentru un tânăr care nu depășește vârsta de 40 de ani. Este foarte important acest proiect pentru că am reuși astfel să oprim o nedreptate ce se întâmplă acum. Mă refer la înstrăinarea pământului către cetățeni veniți din alte țări. Eu mi-aș dori foarte mult să putem înființa, spre exemplu, chiar o bursă a produselor agricole în județul Bistrița-Năsăud”, explică Ioan Țintean. În viziunea ALDE, o prioritate este și finalizarea cadastrării la nivel național.
„Trebuie să avem o situație clară, să știm cine suntem și ce avem. Până nu ne clarificăm proprietatea rămânem la nivelul anilor ’90. Un alt proiect național important ar fi prioritizarea infrastructurii Comarnic – Brașov, ca un proiect transpartinic. Tot ca prioritate legată de infrastructura rutieră este și autostrada <Transilvania>”, a mai spus liderul ALDE.
Pentru județ, centura ocolitoare a municipiului Bistrița rămâne o mare nerealizare. Finalizarea proiectului „Poarta Transilvaniei”, care începe din Colibița și se termină la Măgura Ilvei, peste Strâmba, este de asemenea considerat esențial, pentru că leagă două văi importante din punct de vedere economic, Valea Ilvelor cu Valea Bârgaielor. Un alt obiectiv este finalizarea lucrărilor de modernizare a Spitalului Județean.
„Trebuie să facem front comun toate partidele pentru ca să susținem aceste lucrări de modernizare, cu heliport și toate cele prevăzute în proiect. Parlamentarii de Bistrița-Năsăud, când va veni vorba de proiecte importante pentru județ, ar trebui să uite de culoarea politică și să voteze unitar”, consideră Ioan Țintean.
USR vrea să implice cetățeanul în luarea deciziilor
USR speră într-un scor județean cât mai apropiat de media națională. Prima poziție de pe lista pentru Camera Deputaților, în care au aruncat în luptă un cadru didactic, este considerată singura cu șanse reale pentru a avea un parlamentar USR de Bistrița-Năsăud.
„Între domeniile esențiale pe care ar trebui să se concentreze viitorul Parlament noi punem reforma educației. Societatea are nevoie de o armonizare a programelor educaționale cu cerințele de pe piața muncii și “reinventarea” școlilor profesionale. Apoi este necesară o restructurare a administrației publice locale. USR consideră că ar trebui să existe o salarizare conform meritelor și aptitudinilor funcționarilor din sistem. Sunt imperios necesare profesionalizarea, depolitizarea și transparența absolută a cheltuirii banului public”, explică managerul de campanie al USR Bistrița-Năsăud, Mihai Bălan.
Priorități naționale sunt considerate dezvoltarea infrastructurii prin programe strategice pe termen mediu și lung, cu asigurarea unei infrastructuri pentru un transport rapid în orice colț al țării, îmbunătățirea sistemului sanitar de stat și corectarea indicatorilor din sistem care plasează România pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, respectiv sprijinirea agriculturii micilor fermieri.
USR crede într-o reală implicare a cetățenilor în prioritizarea problemelor locale. „Credem în părerea omului simplu, în ideea de a-l consulta. De aceea vom lansa cât mai multe dezbateri publice pentru diferite inițiative legislative”, spune Mihai Bălan.