Clasa politică românească este supusă unui nou examen prin acestei noi alegeri europarlamentare. Contextul, sigur că este un pic diferit, criza îşi va pune amprenta atât asupra desfăşurării campaniei electorale cât şi asupra alegerilor propriu-zise. Cine va câştiga este greu de anticipat, opţiunile electoratului evident vor fi împărţite, dar mai mult ca sigur că, şi de această dată, portocaliii vor face legea în judeţ. Problema cea mai mare care se pune, este în legătură cu participarea oamenilor la vot. Câţi oameni vor dori să-şi exprime simţul civic şi să se deranjeze pentru a se deplasa la cabina de vot? Mai mult ca sigur, aşa cum am afirmat mai sus, portocaliii vor face legea şi la aceste alegeri. Nu trebuie să fi expert în ale politicii ca să simţi cum bate vântul. PD-L este partidul cel mai organizat şi condus cu o mână de fier de către cel mai versat politician din judeţ. Indiscutabil, Ioan Oltean este numărul 1 al politicii bistriţene, îi surclasează de la mare distanţă pe toţi ceilalţi, atât din propriul partid, dar şi din celelalte partide care fac mai mult figuraţie pe scena politică bistriţeană.
Se spune că politica este arta compromisului, iar Oltean se pare că a făcut o artă din acest lucru. Cota liderului democrat-liberal bistriţean este în creştere.
Recent acesta a ieşit la rampă prin câteva declaraţii care demonstrează că este un om cu coloană verticală şi în faţa şefilor de la Bucureşti. Ioan Oltean demonstrează, şi este printre puţini din PD-L care îşi permit acest lucru, că are şira spinării dreaptă, spre deosebire de alţi colegi parlamentari bistriţeni, care la Bistriţa nu se văd, iar la Bucureşti, fac figuraţie şi sunt doar simple obiecte de decor necuvântătoare. Recent, Oltean şi-a permis să-şi critice colega de partid, pe supervedeta Elena Udrea, pentru gestul prin care aceasta îi îndemna pe alegătorii PD-L s-o voteze pe EBA. A calificat acest gest drept o greşeală politică. Oltean a sesizat că prin îndreptarea voturilor spre EBA, partidul riscă să aibă mai puţini parlamentari la Bruxelles. Este conştient de faptul că fiecare alegător al PD-L are dreptul la un singur vot. PD-L sau EBA. Cine este mai important? O dilemă pentru portocalii, din care greu se poate ieşi. De asemenea, Ioan Oltean şi-a permis să critice sau să facă reproşuri şefului de partid, Emil Boc, dar şi lui Mircea Geoană, că au uitat de soluţionarea conflictului din judeţul Bistriţa-Năsăud. Oltean a mai arătat că este dispus la un compromis, posturile la deconcentrate să revină în părţi egale celor două partide ale coaliţiei, 50- 50%. Slabe şanse să se ajungă la o înţelegere, deoarece, adversarul lui de pe plan judeţean vrea jumătatea cea mai mare. Oricum în urma acestei gâlcevi, fără de sfârşit cineva va pierde. Iar acest lucru îl vom constata în data de 7 iunie, 2009.

ZAHARIA COTOC 

5 COMENTARII

  1. Buna,

    am observat in ultimul timp ca o tema foarte dezbatuta este cea a limbilor straine. O prietena de-ale mele mi-a recomandat un site, cu ajutorul caruia am reusit sa invat limba germana. Dar puteti invata si alte limbi, spre exemplu spaniola, olandeza, engleza, hindi si swahili, etc . Va recomand acest site http://www.invata-limbi.ro si sper ca va va fi de folos, asa cum mi-a fost si mie !!! Multa bafta !!

  2. W W W . B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE INGRIJIRE PERSONALA SI ARTICOLE DE BARBIERIT MODELAT, ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.