Proiectul “Ştafeta Veteranilor” constituie o punte între veteranii de ieri şi de astăzi şi vizează educaţia şi spiritul civic, dar şi acumularea de fonduri, necesare trimiterii a cel puţin unui luptător rănit în Afganistan sau Irak la ediţia viitoare a jocurilor paralimpice INVICTUS.
Astfel, aceasta a fost organizată în județul nostru, în perioada 26 – 27 septembrie.
„Acest proiect are ca parteneri Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere “Alexandru Ioan Cuza”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, în colaborare cu Comunitatea oamenilor de bine “Galantom” şi “Metopia Mobil Pay”.
Alergarea se execută pe patru trasee din ţară care trec prin localităţile eliberate de ostaşii Armatei Române după 23 August 1944, activitatea fiind dedicată sărbătoririi Zilei de 25 Octombrie, Ziua Armatei României”, informează Locotenent-colonelul Florin Apăfăian.
Activităţile au debutat în data de 26 septembrie, cu întâmpinarea la limita de judeţ a “Ştafetei Veteranilor” formată din militari ai Batalionului 17 Vânători de Munte din Vatra-Dornei, care au continuat alergarea până în municipiul Bistriţa.
„În data de 27. 09. orele 10.00 – 10.30., s-a desfăşurat ceremonialul militar prilejuit de sosirea “Ştafetei Veteranilor”, în Piaţa Centrală din municipiul Bistriţa la statuia poetului Andrei Mureşanu,.
Ceremonialul a cuprins primirea onorului de către persoanele oficiale, înmânarea “Drapelului Veteranilor” de către militarul INVICTUS generalului de brigadă (retr.) Ioan Birişiu, care la rândul său l-a înmânat primarului municipiului Bistriţa, domnul Ovidiu – Teodor CREŢU”, mai adaugă Locotenent-colonelul Florin Apăfăian.
În continuare, a avut loc arborarea drapelului, concomitent cu intonarea Imnului Naţional, cuvântul reprezentantului INVICTUS, a generalului de brigadă (retr.) Ioan BIRIŞIU, a plutonierului major Vasile ZBÂNCĂ, rănit în Teatrul de Operaţii din Afganistan şi a fost păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă pentru independenţa şi suveranitatea patriei;
Au fost rostite alocuţiuni de către primarul municipiului Bistriţa şi şeful de stat major al Brigăzii 81 Mecanizate “General GRIGORE BĂLAN ”, colonel Ioan VĂSIEŞ;
„În data de 27.09. a avut loc plecarea din municipiul Bistriţa a “Ştafetei Veteranilor” formată din militari ai Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” ,care au predat-o mai departe militarilor din garnizoana Târgu-Mureş”, încheie Locotenent-colonelul Florin Apăfăian.
Ştafeta va continua pe itinerariul Târgu-Mureş – Oarba de Mureş – Cluj-Napoca, având punct final municipiul Carei, unde va sosi pe data de 25.10.2015.