Vicepreședintele CJ BN, Dorin Popescu a participat împreună cu Radu Turți – Director Executiv – Direcția Investiții CJ BN, la inspectarea stadiului lucrărilor la proiectul ”Modernizarea, dezvoltarea și echiparea Ambulatoriului Spitalului de Urgență al județului Bistrița-Năsăud”.
Prin acest proiect Policlinica din strada Gării va deveni un spațiu medical ultra modern și cu dotări tehnice conforme cerințelor cetățenilor județului Bistrița-Năsăud.

„Având în vedere apropierea sfârșitului de lucrări, s-a vizualizat stadiul lucrărilor și s-au inventariat lucrările ce sunt de finalizat până la sfârșitul acestei luni, termen stabilit pentru finalizarea modernizării clădirilor componente Policlinicii.

De altfel, obiectivul specific proiectului este Modernizarea și dezvoltarea Ambulatoriului Spitalului de Urgență al Județului Bistrița-Năsăud compus din Corp 1, Corp 2 si Corp 3 prin realizarea de lucrări de reabilitare, modernizare a spațiilor, recompartimentarea și reorganizarea cabinetelor și spațiilor anexe”, informează Dorin Popescu.

Începând cu luna septembrie va urma procesul de reamenajare a spațiului din fața Corpului 1 a Policlinicii din Bistrița.

IMG_8159 IMG_8168 IMG_8171 IMG_8179

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.