Municipiul Bistriţa derulează proiectul „Reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură „George Coşbuc” Bistriţa, monument istoric de categoria A”, finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane”.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 16.036.649,67 lei din care asistenţă nerambursabilă 15.715.916,68 lei. Valoarea contractului de execuţie este de 7.339.383,89 lei, fără TVA. Proiectul se derulează în perioada 20.12.2011 – 31.12.2015.
În interiorul clădirii s-au efectuat tencuieli, gletuiri în proporţie de 65% din toată clădirea, iar la sala de spectacole a început curăţarea suprafeţelor tencuite cu înlăturarea celor compromise. În urma consolidării lojei centrale, după înlăturarea finisajelor existente au fost asigurate gradenele şi suportul de pardoseală. Totodată continuă pozarea instalaţiilor de climatizare, a celor electrice şi de încălzire şi urmează intervenţii de restaurare şi înlocuiri locale la tâmplăria interioară.
„În ceea ce priveşte exteriorul clădirii, tâmplăriile au fost realizate în proporţie de 80%, iar lucrările de consolidare sunt aproape încheiate. Astfel, au fost ridicate schele de lucru la toate faţadele. Deasupra terasei sudice, lucrările sunt finalizate în totalitate, iar momentan se continuă finisajele exterioare cu respectarea elementelor artistice şi, respectând elementele arhitectonice iniţiale, se execută restaurarea componentelor artistice ale clădirii.
De asemenea, la demisol se execută lucrări de punere în valoare a paramentului”, informează municipalitatea.